-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Proiect de HG pentru angajarea a 8.500 de persoane în Ministerul de Interne

Cele mai citite

Un proiect de act normativ care se află de mai mult timp pe masa Guvernului are ca scop suplimentarea posturilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne cu peste 8.500 de persoane, după cum relevă un document prezentat de Hotnews.ro.

Guvernul României vrea să angajeze peste 8.500 de persoane în cadrul MAI, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern de pe agenda Executivului. Aceste măsuri au fost solicitate de către ministrul Lucian Bode încă din luna mai a acestui an pe motiv că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență se confruntă cu deficit mare de personal, în timp ce numărul intervențiilor de urgență crește.

Proiectul vizează suplimentarea numărului posturilor necesare în cadrul MAI pe timp de pace cu un număr de 8.546 posturi. Dintre acestea, 146 pentru militari, adică 121 ofiţeri şi 25 maiştri militari și subofiţeri şi 8.400 de soldaţi şi gradaţi profesionişti.

,,Cheltuielile cu personalul vor fi net inferioare costurilor care ar fi generate de creșterea numărului de subofițeri”, transmite MAI.

MAI prezintă și care sunt avantajele dacă va angaja cei peste 8.400 de soldați/gradați:

–  oferă posibilitatea de ocupare a posturilor de subofițer din structurile de intervenție cu personal deja pregătit și cu experiență în domeniu, prin formarea de subofițeri din rândul soldaților și gradaților profesioniști;

– creează condițiile încadrării unor persoane cu contract pe o durată determinată la a cărui termen de expirare instituția poate opta între a reînnoi sau nu contractul;

– implică cheltuieli cu personalul net inferioare costurilor care ar fi generate de creșterea numărului de subofițeri;

– asigură crearea unei structuri de tip „piramidal” la nivelul subunităților de intervenție, pe viitor ponderea urmând să o reprezinte categoria soldaților și gradaților profesioniști, subofițerii urmând a fi menținuți în funcții de conducere și coordonare primară a intervenției.

MAI mai aduce ca argument în favoarea angajării faptul că, în 2020, numărul intervențiilor a crescut de 9,88 ori față de numărul intervențiilor din 2007 (de la 52.729 la 520.866), în timp ce efectivele sunt diminuate în anul 2020 cu un procent de 12,57% față de cele din 2007 (de la 30.729 la 26.866).

În documentele de pe masa Guvernului nu se prezintă o estimare a impactului bugetar, menționându-se doar că posturile vor fi prevăzute în statele de organizare și ocupate etapizat în limita prevederilor bugetare alocate. Angajările ar urma să se facă etapizat începând din acest an și până în 2025, iar în medie, impactul financiar anual suplimentar la bugetul de stat depășește 187 de milioane de lei. Cel mai mare impact ar fi în anul 2025, când se estimează cheltuieli bugetare suplimentare de peste 340 milioane de lei.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect