Anul acesta se marchează 140 ani de la nașterea lui George Enescu, dar și un secol de la primul succes enescian la Sibiu. Festivalul Internațional “George Enescu” va fi găzduit la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, în perioada 3-16 septembrie.
La deplină maturitate creativă, George Enescu “descăleca” în glorie la Sibiu, un oraș al muzicii de care avea să devină legat spiritual pentru totdeauna. “Celebrul artist George Enescu vine la Sibiu, pentru un concert de vioară. Toate concertele sale, date în Paris şi în alte mari orașe europene, au dovedit genialitatea marelui nostru artist.
Sibienii care apreciază muzica, nu vor pierde ocazia de-a asculta arta miraculoasă a neîntrecutului maestru, care a publicat numeroase compoziţii de simfonii, sonate, rapsodii, poeme, variaţiuni, melodii ş.a. Enescu a început să compună de timpuriu, de la vârsta de 16 ani, (acum e de 42 de ani). A studiat în conservatorul din Viena şi Paris; a fost elev al lui Hellmesberger, Faure şi Massenet. Este adept al şcolii moderne franceze”, menționa “Telegraful Român” înaintea primului concert, susținut de Enescu pe 13 mai 1921, la Sala Urania.
“O lume numeroasă şi aleasă”, printre care se aflau mitropolitul Ardealului, IPS Nicolae Bălan, ofiţeri superiori sau deputaţi sinodali a venit să-l admire pe “marele măestru al vioarei” care cucerea definitiv Sibiul. “Primit cu omagii, maestrul care este astăzi o glorie strălucită şi în străinătate, a executat, în mijlocul unor aplauze frenetice, programul alcătuit din compoziţiile geniilor muzicale. Interpretarea splendidă, în stil francez, distins prin claritate şi fineţă desăvârşită, a format pentru Sibiul cunoscător de muzică un eveniment artistic de întâiul rang. Ni s’a dat o seară de sărbătoare, în care sufletele ascultătorilor au fost transplantate în plaiurile, unde «totu-i vis şi armonie»…”, titra gazeta sibiană, cu entuziasm, în următoarea ediție.
George Enescu a revenit la Sibiu în 1926, când a acompaniat-o pe “Privighetoarea Ardealului”, Veturia Ghibu, apoi în 1928 și din nou în decembrie 1930, împreună cu pianistul I. Dobrogeanu-Gherea. “Sibiul muzical are nouă ocaziune de-a se delecta în cântul de cea mai înaltă valoare a neîntrecutului nostru artist care interpretează atât de minunat operele geniilor muzicale”, scria, pe atunci, “Telegraful Român”.
Un popas foarte important la Sibiu s-a petrecut în 1942, când marele muzician a primit titlul de membru de onoare al Reuniunii de Cântări “Gheorghe Dima”.
“Prezența în sala arhiplină a tuturor reprezentanților societății și intelectualității românești, de la octogenara doamnă Minerva Brotte (…) până la neobicinuit de numerosul tineret, a distinșilor reprezentanți ai concetățenilor noștri germani, iubitori de muzică, îi vor fi dovedit din nou dragoste și recunoștință adâncă ce i-o poartă publicul din Ardeal”, consemna Lucia Cosma, în cronica publicată pe 2 mai 1942 în “Țara”. Decana muzicală a Sibiului îl considera pe Enescu “genialul fiu al țării noastre – cel mai cult, cel mai muzical, cel mai dăruit artist din lume”.
“Legătura Sibiului cu geniul enescian este la fel de puternică în 2021. Vineri, 3 septembrie, am avut onoarea să urmărim în deschiderea Festivalului Enescu la Sibiu spectacolul „Viața pasională a lui Claude Debussy” – o trecere prin momentele cheie din viața tumultoasă a marelui compozitor, pusă în scenă prin momente intense de narare, alternate cu pasaje muzicale evocatoare, ce au pătruns dincolo de cuvinte.
Întreaga distribuție și-a adus aportul într-un mod remarcabil: actorul legendar Robert Powell, actrița Rohan McCullough și muzicienii Clive Conway la flaut și Nathan Tinker la pian. Tot în cadrul Festivalului Enescu la Sibiu, astăzi, 5 septembrie, începând cu ora 19:00, Camerata Regală va evolua sub bagheta dirijorului Constantin Grigore. Alături de Camerata Regală ne vom bucura și de prezența violoniștilor Simina Croitoru și Shlomo Mintz, considerat unul dintre cei mai importanți violoniști ai timpului nostru, apreciat pentru muzica sa impecabilă, versatilitatea stilistică și tehnica superioară:, au transmis reprezentanții filarmonicii sibiene.
Recitalurile din cadrul Festivalului Internațional “George Enescu” la Sibiu sunt organizate de către Asociația Culturală Play și sunt co-finanțate de Primăria municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, AFCN.