1.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

La Mediaș va fi proclamată Ziua Internațională de Fetească Regală

Publicitate

Cele mai citite

Premieră în industria vitivinicolă națională, unde un soi nobil de viță de vie va avea o zi de sărbătoare internațională.
Oficialități, crame, asociații, somelieri, pasionați de vin si nu numai se întâlnesc la Mediaş pe data de 18 Septembrie la ora 18 pentru proclamarea Zilei Internaționale de Fetească regală, primul soi de viță de vie romanesc care va avea o zi dedicata în care să fie sărbătorită.
Soiul Fetească regală provine din zona Daneș, a fost denumit de Ambrosi de la Mediaș si este cel mai cultivat soi la noi în țară, motiv pentru care în acest an orașului Mediaș îi revine onoarea, cinstea și bucuria de a realiza această primă ieșire a unui soi românesc printre soiurile internaționale cu zile de acest fel consacrate în mediul de specialitate mondial. Inițiativa proclamației îi aparține lui Octavian Isailă, „arhitectul” reconstrucției Vechii Metropole de vin a Transilvaniei.
Proclamația va avea loc în cadrul Târgului de vinuri „Weinfest Mediaș” 2021 care are loc anual în  al treilea week-end a lunii septembrie, aflat la a treia ediție anul acesta, când castelul din interiorul Cetății Mediaș va fi luminat ambiental și vor fi montate ghirlande luminoase în cinstea aniversării a 100 de ani de când Ambrosi a denumit Feteasca regală.
Evenimentul se va bucura de prezență internațională, degustări de vin la 10 căsuțe, gastronomie, muzică bună, stampilă personalizată cu evenimentul pe toate coletele de la postă, o expoziție a personalităților medieșene, masterclass-uri de vin și multe altele.
Cei interesați pot achiziționa bilete pentru tichetele de degustare de pe site-ul eventim.ro iar 20 de persoane care optează pentru biletul VIP vor semna în calitate de martori pe documentul proclamației, care își va lua locul de onoare în viitorul Muzeul al vinului de la Mediaș, oraș cu o bogată istorie viticolă încă de la 1206, situat în mijlocul vechii zone numită Weinland (Țara vinului ) și supranumit în istorie „Metropola de vin a Transilvaniei”.
Intrarea este limitată la 500 de persoane pe zi, se face exclusiv pe bază de bilet de degustare, iar la plecare fiecare participant va primi câte o sticla de vin din soiul Fetească regală cu eticheta aniversară de 100 de ani, vinificat la Stațiunea de cercetări din Blaj, înființată pe primele 70 de hectare naționalizate de la Ambrosi.
În avanpremiera proclamației, Vechea Metropolă de vin oferă în calitate de partener, vinul cu eticheta aniversară de 100 de ani la Forumul Orașelor Verzi, care se desfășoară în aceste zile la Brașov sub patronajul Administrației Prezidențiale.
Proclamația de la Mediaș este organizată de către patru asociații neguvernamentale, sub autoritatea Primăriei Municipiului Mediaș, în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și Biserica Evanghelică Mediaș care pune la dispoziție curtea Turnului Trompeților.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Pr. Constantin Necula: „Și râdeau de El, știind că a murit” (Luca 8. 53)

Nu sunt convins că există o mai frumoasă pagină a iubirii dintre tată și fiică în literatura universală decât...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya