Pavel Rotaru, maestrul de balet

Pavel Rotaru, prim-balerin, coregraf, maestru de balet al Operei Naţionale de Balet din Bucureşti până în 1981, fondatorul companiilor International Ballet Rotaru şi Ballet du Soleil în S.U.A., cu un parcurs profesional impresionant pe plan mondial, pregăteşte zilele acestea, cu dansatorii Teatrului de Balet din Sibiu, partea „Carmen” din noul spectacol „Paquita şi Carmen”, care va avea premiera pe 25 februarie, la Casa de Cultură a Sindicatelor. 50 de ani de dans Este stabilit în Alpharetta, la 22 de mile de Atlanta (Georgia, S.U.A.), un orăşel desemnat de revista Forbes, în 2007, ca cel mai bun loc de a trăi în America. L-am întrebat ce înseamnă pentru el să fie coregraf şi profesor de balet la Teatrul de Balet din Sibiu, într-o carieră de peste 50 de ani de dans şi 40 de ani de profesorat. A răspuns cu simplitate: „Sunt etuziasmat de oamenii care vor să cunoască baletul. Baletul e viaţa mea, de la 9 ani. E băgat în sânge şi când cineva e interesat să cunoască şi îţi cere ajutorul, cu cele mai bune intenţii şi cu dragă inimă îl ajut”. A fost multă disciplină şi muncă, de la băiatul de 9 ani care a început să danseze pentru că „aşa ţi-e destinul”, până când tatăl a aflat din întâmplare, dintr-un anunţ din ziar din anii ’50, că se dau burse de 250 de lei pentru băieţii care sunt buni la dans, şi până la absolvirea, în 1966, a Academiei de Balet Clasic din Bucureşti, sub îndrumarea maeştrilor Nicolae Iacobescu, Gelu Matei, Oleg Danovsky şi Cora Benador. Apoi, a obţinut o bursă, în 1971, la Teatrul Kirov, din Sank Petersburg, unde a plecat la 24 de ani, cu soţia sa, balerina şi profesoara de balet Aurora Rotaru. Teatrul Kirov, unul dintre simbolurile legendare ale Rusiei, e legat din anii ’20 de şcoala şi metoda de dans Vaganova, caracterizată ca „o fuziune a stilului de balet romantic francez cu dramatismul pasional al personajelor ruseşti şi cu virtuozitatea atletică ce caracterizează şcoala italiană”. Printre dansatorii care au învăţat şi au făcut faimos acest teatru sunt Vaslav Nijinsky, Rudolph Nureyev şi Mikhail Baryshnikov. Din 1966 până în 1988, a fost prim-solist al Operei Naţionale de Balet din Bucureşti, al Royal Ballet de Wallonie din Belgia, al Operei Naţionale Croate din Zagreb, al companiilor Pacific Northwest Ballet din Seattle şi Atlanta Ballet din S.U.A., dansând în rolul principal în opere precum „Lacul lebedelor”, „Don Quijote”, „Carmen”, „Othelo”, „Frumoasa din pădurea adormită”, cel mai memorabil spectacol fiind o reprezentaţie la Zagreb – „Giselle”. „Mi-a plăcut întotdeauna să scot talentul la suprafaţă” Din 1973, la 25 de ani, a început să predea la Opera Naţională de Balet, inclusiv unor artişti emeriţi precum Ileana Iliescu, Coto Velea şi alţii. A fost apoi, din 1979, maestru de balet al Operei Naţionale Croate din Zagreb, iar în 1981 a plecat definitiv în S.U.A., unde a început să danseze pentru Pacific North­west Ballet din Seattle. „Un prieten m-a luat să văd America. M-am dus la o companie şi am rămas să lucrez acolo. Am ajuns în America la 34 spre 35 de ani, nici nu vroiam să mai dansez, dar a trebuit să dansez”. În 1986, şi-a deschis o şcoală de balet în Atlanta, International Rotaru Ballet School, iar doi mai târziu, propria companie de dans. „A fost foarte greu, am pornit de la zero şi în doi ani am deschis compania. Eram foarte mulţi entuziaşti, care vroiam hrană pură, nu de aia îngheţată şi conservată. Au văzut că le dădeam nişte studii şi le vorbeam cum trebuie şi au fost foarte interesaţi, s-a dezvoltat grupul. La început, aveam vreo 16-18 dansatori. Am făcut «Carmen» şi am şi dansat pentru că nu aveam încredere atunci în alţii. «Carmen» e o chestie de interpretare”. În 1989, a montat „Lacul lebedelor”, „Don Quijote”, „Anotimpurile”, în 1990, „Romeo şi Julieta”, „Spărgătorul de nuci”, iar în 1991, a participat cu compania sa la Festivalul Internaţional „George Enescu”. Spune că cel mai important lucru pe care elevii săi trebuie să-l înveţe este disciplina. „Fără disciplină nu poţi să faci nimic. Iar asta a cam dispărut în ultimii ani. Sigur că eu predau un amestec din stilul francez, stilul cubanez, experienţa mea, iar metoda Vaganova este baza. ªi mă străduiesc să redau paşii aşa cum sunt, să-i descriu, cum sunt descrişi în franţuzeşte, le traduc la oameni, pentru că se pierd treburile astea”. Însă pe lângă baletul clasic la care ţine, de Pavel Rotaru s-a prins şi microbul american care te impulsionează să experimentezi şi să explorezi. Cu aceste două calităţi, Pavel Rotaru a adaptat pentru a patra oară, la Sibiu, baletul „Carmen”. „L-am schimbat şi l-am adaptat pe acest ansamblu şi, după mine, l-am făcut mai bine ca oricând. Mi-au transmis şi ei (n. red., balerinii) şi sunt nişte vibraţii pe care le simţi. Mi-a plăcut întotdeauna să scot talentul la suprafaţă”. O zi perfectă în viziunea lui Pavel Rotaru „Cu soare, la munte, cu un râu în preajmă şi o conversaţie cum trebuie, o atmosferă frumoasă, prietenoasă”. Ce ar face cu un milion de euro „Aş deschide o fundaţie, un teatru în care să se monteze lucrări mari, de balet, de operă”. Ioana Mălău