Creşterea cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2 se va menţine în perioada următoare, iar peste 92% dintre decese au fost înregistrate la persoane nevaccinate, a anunţat, marţi, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.
„Din păcate, astăzi, avem peste 3.900 de cazuri raportate de infecţii cu SARS-CoV-2, în condiţiile în care vorbim de o rată de pozitivare a testelor de 8,2%. În ziua precedentă, am avut de două ori mai puţine cazuri cu aceeaşi rată de pozitivare, ceea ce mă face să cred că, în perioada următoare, creşterea cazurilor se va menţine. Nu se întrevede o posibilitate de stagnare a creşterii numărului de cazuri.
De altfel, situaţia este explicată, în primul rând, de faptul că varianta Delta a devenit dominantă, inclusiv în România. De asemenea, unul din doi români nu are niciun fel de protecţie faţă de această boală, în sensul că nici nu au fost vaccinaţi şi nu au trecut prin boală.
Din acest punct de vedere, chiar în marile aglomerări urbane, unde rata de imunizare colectivă, fie prin boală, fie prin vaccinare, este de peste 50% şi chiar peste 60%, totuşi vorbim de 40%, care se traduce în valoare absolută la sute de mii de persoane, care nu au niciun fel de protecţie în faţa infecţiei cu SARS-CoV-2”, a spus medicul militar Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă.
El a făcut apel la oameni să respecte măsurile de prevenţie şi să se vaccineze, subliniind că 80% dintre infectări şi 92% dintre decese s-au înregistrat în rândul persoanelor nevaccinate.
„Mesajul rămâne unul foarte clar – respectarea măsurilor de prevenţie: masca, evitarea zonelor supraaglomerate, igiena şi vaccinarea reduc riscul de infecţie şi riscul de a face o formă gravă, de a ajunge la spital şi de a muri din cauza maladiei COVID-19.
Din păcate, vedem că un număr din ce în ce mai mare de persoane ajung la terapie intensivă, într-un timp relativ scurt, ceea ce reprezintă un fenomen absolut îngrijorător. Dacă ne uităm la cazurile diagnosticate de infecţie cu SARS-CoV-2, peste 80% sunt cazuri la persoane nevaccinate şi, de asemenea, peste 92% dintre decese sunt la persoane nevaccinate”, a mai spus Gheorghiţă. (AGERPRES)