5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Se schimbă uniformele, insignele și legitimațiile polițiștilor, după ce aceștia au criticat calitatea echipamentelor

Cele mai citite

Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul României au ajuns la un consens și au aprobat trei hotărâri referitoare la uniformele, echipamentul specific, însemnele distinctive, insigna și documentul de legitimare pentru polițiști, jandarmi și personalul militar din unitățile aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne și din structurile subordonate acestuia.

După nenumărate proteste și solicitări cu diferite intesități ale polițiștilor și celorlalți angajați ai MAI, șefii ministerului au pus în dezbatere proiecte de hotărâri care să aducă îmbunătățiri ale echipamentelor acestor polițiști și jandarmi, în special al celor care participă la misiuni pe teren, la intervenții și au nevoie de protecție.
Din informațiile MAI, reiese că pe parcursul consultării publice, au fost primite propuneri doar cu privire la  actul normativ referitor la uniforma polițiștilor, în urma dezbaterii publice și a ședinței de Comisiei de dialog social la care au participat mai multe confederații patronale și sindicale.
„Prin adoptarea celor trei hotărâri se asigură  flexibilizarea cadrului normativ, astfel încât articolele de echipament să asigure confortul termic și protecția efectivelor MAI în timpul participării la misiuni interne – de ordine publică, antiteroriste, instrucție montană, misiuni de intervenție în zonele montane, precum și la misiuni internaționale”, spun cei de la MAI.
Mai multe reacții critice ale polițiștilor au arătat că uniformele sunt de proastă calitate, se uzează și se distrug în timpul intervențiilor, nu oferă protecție suficientă și, de multe ori, agenții sunt nevoiți să-și cumpere propriile piese de echipament, pentru a fi mai bine protejați sau pentru a le oferi confortul necesar misiunilor.
În urmă cu câteva luni, un polițist i-a transmis o scrisoare deschisă minitrului de interne Lucian Bode, în care se plângea de calitatea echipamentului și uniformelor.

”Stăm în stradă cu pantalonii de CFR rupți între picioare”, scria polițistul în luna mai.

”Am onoarea să vă salut, domnule ministru! Deși am puține speranțe ca veți citi acest mesaj, am ales să vă expun o situație pe care dumneavoastră o puteți rezolva ușor. Sunt polițist de aproximativ 2 ani și jumătate la una dintre cele mai dificile secții din Capitală, implicit din țară. Ca să vă faceți o idee, la această secție uneori un echipaj poate prelua și 12 intervenții 112 într-o tura de 8h (experiență proprie). În scurta mea activitate am avut parte de multiple intervenții în forță, fiind nevoie de încătușare forțată, forță fizică, alergare după infractori, escaladare garduri și alte lucruri pe care societatea civilă le vede doar la TV. De asemenea, am fost victima a 3 infracțiuni de ultraj în anul 2020. Nu de puține ori am ajuns acasă cu dureri grave de spate și de picioare după mai bine de 8 ore petrecute în pantofii cu găurele și talpa de cauciuc, specifici muncii de birou. Și nu de puține ori mi-am petrecut jumătate din program cu pantalonii la dungă specifici CFR, rupți între picioare, și nu numai. Și de aceste lucruri s-au plâns toți colegii mei, fără excepție. În urmă cu aproximativ 2 ani, colegii mei sătui de lipsa de interes la nivelul MAI și IGPR, au ales sa pună confortul, siguranța și sănătatea pe primul plan. Astfel, 90% din colegii mei, inclusiv eu, am ajuns sa înlocuim pantofii din echipare cu încălțăminte tactică de o mai bună calitate și cu un indice de confort net superior. De asemenea, pantalonii la dungă au fost înlocuiți cu pantaloni tactici cu o croială ergonomică, material mai bun și aspect mai plăcut, care au adus o mai bună mobilitate și un confort sporit. Vă mărturisesc faptul că în ultimul an de când am „ajustat” uniforma și am investit peste 3.000 lei, cu mare efort financiar din propriul buzunar, munca a devenit ceva mai ușoară, mai plăcută și încrederea în mine a crescut considerabil. 80% din polițiștii din țară sunt de aceeași părere cu mine și și-au ajustat uniforma, sătui probabil de promisiuni și amânarea la nesfârșit a adoptării unei noi uniforme atât de necesare vremurilor actuale”, scria polițistul Silviu, care s eplângea că a fost nevoit să cheltuiască 3000 de lei pentru a-și cumpăra haine mai rezistente pentru misiuni.

Cei de la MAI spun acum că se derulează „un proiect sectorial de cercetare cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Textile și Pielărie”, pentru a fi create noi echipamente „inovatoare” pentru uniforma de serviciu a polițiștilor.
În ceea ce privește fondurile pentru achiziția de noi uniforme și echipamente, MAI spune că achiziția „se va face eșalonat, în limita bugetelor alocate Ministerului Afacerilor Interne, fără a se solicita suplimentarea acestora”.
O noutate în actele normative este cea legată de comerțul cu ehipamente similare cu cele de poliție. „Se introduce posibilitatea sancționării contravenționale a  persoanelor fizice sau juridice care produc sau comercializează articole de echipament sau însemne distinctive din compunerea uniformelor de poliție, în afara procedurilor legale de achiziție publică.” Este vorba, în special, de producători de echipamente de la care polițiștii cumpără în prezent diferite articole vestimantare, cu o calitate superioară celor din dotarea de la stat.
Vor fi elaborate ordine de ministru prin care va fi descris în amănunt fiecare articol de echipament și modul de purtare al acestuia.
Urmează să fie desfășurate licitații, pe baza unor caiete de sarcini pentru fiecare obiect de echipament. Necesarul va fi stabilit pe baza solictărilor venite din teritoriu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect