0.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Medicii avertizează: vom ajunge la 400 – 500 de copii internați cu COVID

Publicitate

Cele mai citite

Unul dintre cei mai cunoscuți medici și cercetători din România, Octavian Jurma, a transmis un avertisment pentru sistemul medical și cel de învățământ, ca urmare a creșterii alarmante a numărului de copii infectați cu SARS-COV-2. El anticipează zeci de copii internați în ATI, până la finalul lui septembrie.

Al patrulea val de COVID are o serie de caracteristici care au atras atenția încă de la început autorităților și lumii medicale. Printre acestea se numără gradul mare de contagiozitate, viteza mare de instalare a infecției, dar și impactul ridicat asupra copiilor, spre deosebire de celelalte variante ale virusului, care erau mult mai bine suportate și respinse de copii. Acesta este și motivul pentru care în ultimele săptămâni am asistat la depistarea unui număr mare de cazuri de îmbolnăviri, unele dintre ele severe, care au implicat internarea în ATI a micuților.
Acum, medicul Octavian Jurma, cercetător în neuroștiințe, susține că tendința actuală înregistrată în valul 4 este o premieră pentru România, în pandemie, dat fiind faptul că s-a atins o rată de dublare la șapte zile a numărului săptămânal de cazuri COVID. Din acest motiv, el estimează că la actuala rată, până la finele lunii septembrie vom avea 400 – 500 de copii internați în spitalele COVID, din care circa 10% vor fi în Terapie Intensivă. „Să ai copilul internat în spital din cauza COVID-19 este o încercare grea pentru orice familie. Să ai însă copilul internat la terapie intensiva, să te rogi în fiecare seara să fie în viață când te trezești, este o tragedie pe care nimeni nu dorește nici macar să și-o imagineze”, scrie medicul Jurma.
Iată mesajul complet al medicului și cercetătorului Octavian Jurma:
„Am acceptat cu prea mare ușurință moartea părinților și bunicilor ca preț pentru relaxarea nostra. Astfel încât, pe măsură ce pandemia, ca un prădător iscusit, termină de devorat pe cei mai vulnerabili de la capătul vieții, începe să se îndrepte spre cei mai vulnerabili de la începutul vieții.
Din nefericire, din combinația prezentei obligatorii a copiilor în clase și absenta obligației adulților de a le asigura siguranță maxima posibila, face că infectarea copiilor să devina aprope o obligație în valul 4-Delta. Între siguranța copiilor și relaxarea adulților, am fost din nou de partea adulților iresponsabili. Consecințele se văd deja.
Începând cu luna septembrie, raportul zilnic al GCS conține și numărul de minori internați în spitale și la AȚI, o decizie foarte buna. În continuare nu știm câți sunt nou internați, cifra reprezintă doar diferența dintre cei nou internați și cei externați. E doar o metodă de a subestima gravitatea reală a pandemiei.
În România, o țară în care prevenția este complet ignorată și obezitatea este epidemică, în care școlile și orașele nu au terenuri de sport libere pentru copii, minorii sunt mai vulnerabili la COVID-10 decât media Europeană.
Observăm că din păcate și evoluția internărilor în rândul minorilor are o creștere accelerată. Astfel am încheiat aceasta săptămână cu 201 de copii internați în spitale și o creștere medie cu 60% față de săptămână trecuta.
Să ai copilul internat în spital din cauza COVID-19 este o încercare grea pentru orice familie. Să ai însă copilul internat la terapie intensiva, să te rogi în fiecare seara să fie în viață când te trezești, este o tragedie pe care nimeni nu dorește nici macar să și-o imagineze.
Este însă un preț pe care tot mai multe familii din Romania îl plătesc pentru marea noastră relaxare, din care nu suntem în stare să ieșim nici macar acum în ceasul al 13-lea. Astfel am încheiat aceasta săptămână cu 18 copii internați la ATI și o creștere medie cu 81% fata de săptămână trecuta.
Până la finalul lunii, daca trendul nu scade, vom avea între 400 și 500 de copii internați în spitale, din care 40 și 50 la ATI. În 4 săptămâni aceste numere se pot dubla din nou.
Din fericire, COVID-19 rămâne o boala mult mai ușoară pentru tineri decât pentru varstnici. Minorii reprezintă 0.2% din totalul celor internați.
Din nefericire, odată internați prognosticul este doar de 2x mai bun decât al adulților. Astfel 7% din copii internați sunt la ATI în vreme ce 12% din adulți internați sunt la ATI.
Câte paturi ATI avem la pediatrie? Pe hârtie în jur de 100, dar am primit asigurări la debutul valului 4 că minorii se pot interna și în secțiile de ATI pentru adulți. Problema aici este însă că paturile de adulți în ATI se epuizează mai repede decât cele pentru copii și e puțin probabil că atunci când va fi nevoie de ele se vor găsi cu ușurință.
Dacă nici datele astea nu te pot convinge că infecția e mult mai periculoasa decât vaccinul pentru copilul tău, nimic nu o să te poată convinge.
P.S. Nu uita să mulțumești negaționistilor din jurul copilului tău pentru că sunt atât de curajoși cu viața celor mici și că te-a convins să nu-ți vaccinezi copilul.”

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Schimbarea orei, schimbarea stării de spirit. Părerile sibienilor

Noaptea trecută, ,,am dat ceasul” cu o oră înapoi, astfel ora 4:00 dimineața, a devenit ora 3:00. Acest sistem...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya