14.1 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

FOTO Donație a Asociației Rotaract Sibiu pentru Neurologia Spitalului Județean

Cele mai citite

Asociația Rotaract Sibiu a venit în sprijinul Secției Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu printr-o donație realizată recent.
Astfel, au fost achiziționate două scaune rulante cu vas de toaletă care să deservească pacienților internați pe secție.
Valoarea scaunelor se ridică la suma de 1.400 de lei și a fost suportată integral din fondurile obținute din proiectele caritabile pe care clubul le organizează.
„Nevoile celor aflați în dificultate sunt mereu o prioritate pentru Rotaract Club Sibiu și de aceea am reacționat prompt la rugămintea reprezentanților Spitalului Județean Sibiu de la Secția de Neurologie.
Suntem onorați să ajutăm comunitatea din care facem parte, orice implicare minimă poate să însemne enorm pentru alte persoane”, spune Mihai Rusu, purtătorul de cuvânt al Asociației Rotaract Club Sibiu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

„Metamorfoze/ Metamorphosis” – expoziție eveniment la Teatrul Gong Sibiu

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă, în perioada 10 noiembrie – 19 decembrie, expoziția „Metamorfoze/ Metamorphosis”.Expoziția reunește...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect