Luni dimineaţa, un sibian a alertat poliţia după ce a observat că că două persoane fură bunuri dintr-o autoutilitară parcată pe Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu.
Poliţiştii şi jandarmii s-au deplasat rapid la locul indicat şi au reuşit prinderea a doi tineri care ar fi furat scule electrice dintr-o autoutilitară, scule pe care le-ar fi ascuns în vegetația din apropierea mașinii. Bunurile, în valoare de 9.500 de lei, au fost recuperate și înapoiate proprietarului autoutilitarei.
„Față de cei doi tineri în vârstă de 16, respectiv 19 ani, sibieni, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au luat măsura reținerii 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în seara zilei de 4 octombrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cei doi au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.