5.2 C
Sibiu
luni, octombrie 28, 2024

eveniment

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,3% în luna septembrie

Publicitate

Cele mai citite

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,3% în luna septembrie 2021, de la 5,3% în august, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 8,71%, mărfurile alimentare cu 4,26%, iar serviciile cu 3,75%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform INS, preţurile de consum în luna septembrie 2021 comparativ cu luna august 2021 au crescut cu 0,8%. Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 5,6%, în timp ce rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2020 a ajuns la 6,3%.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2019 – septembrie 2020) este 3,6%.
De asemenea, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna septembrie 2021 comparativ cu luna august 2021 este 100,83%.
Potrivit INS, rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 5,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2019 – septembrie 2020) determinată pe baza IAPC este 2,9%.
Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, conform unei prezentări realizate în august de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ANPC: Cum puteți să vă feriți de țepele la Black Friday

Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorului face câteva recomandări pentru evutarea țepelor de Black Friday.Cu toate acestea, este esențial ca...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya