Ministrul Cseke Attila a cerut sprijin medical pentru România într-o nouă convorbire cu comisarul european pe Sănătate

Cele mai citite

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a avut miercuri o nouă convorbire telefonică cu Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, anunţă Ministerul Sănătăţii.
„Ministrul interimar al Sănătăţii a informat comisarul european despre situaţia epidemiologică la nivel naţional din acest moment, subliniind faptul că România încă nu a atins vârful acestui val pandemic, iar rata de vaccinare a crescut în ultima perioadă, dar insuficient”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, Cseke Attila a solicitat sprijin comisarului european pentru identificarea unor soluţii mai rapide de aprovizionare a spitalelor cu medicamentul Tocilizumab, utilizat la tratarea pacienţilor cu forme severe de COVID-19, şi pentru echipe medicale care să sprijine, pe perioade determinate, personalul medical român din prima linie.
De altfel, potrivit MS, ministrul interimar al Sănătăţii a avut şi marţi după-amiază o discuţie similară cu omologul polon, Adam Niedzielski, care a asigurat ministrul român că analizează posibilitatea acordării de ajutor medical României. (AGERPRES)

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Se strică „încuscreala” dintre PSD și AUR? 16 parlamentari NU vor vota moțiunea de cenzură

Parlamentarii aleși pe listele Partidului Oamenilor Tineri (POT) au anunțat că nu vor susține moțiunea de cenzură inițiată de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect