12.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Sute de şoferi verificaţi de poliţişti pe autostradă. 28 dintre ei au primit amenzi

Publicitate

Cele mai citite

Sâmbătă şi duminică, între orele 6 şi 10, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au organizat acţiuni pentru descoperirea şoferilor care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Acţiunile au avut loc pe A1 Sibiu – Deva, la ieșirea spre Mediaș) și în zona municipiului Sebeș, din judeţul Alba.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic 361 de şoferi, au constatat o infracțiune la regimul rutier, respectiv conducere sub influența alcoolului și au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de 13.500 de lei. Printre abaterile contravenționale constatate se numără conducerea sub influența alcoolului, neportul centurii de siguranță, ITP expirată și altele. De asemenea, au fost reținute 9 permise de conducere, toate pentru conducere sub influența alcoolului și au fost retrase două certificate de înmatriculare.
În cadrul acţiunilor, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Sebeș, iar testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,45 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
„Acțiunile polițiștilor rutieri continuă în scopul conștientizării participanților la trafic asupra riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Un polițist sibian a ajuns cu mașina pe un teren agricol. Agentul a fost transportat la spital

Un agent de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Agnita a ieșit cu mașina de pe șosea și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya