Bea cafea cu lapte și zahăr și crede în binele din oameni. Nu îi plac fotografiile care ilustrează suferința, ci le preferă pe cele care evidențiază frumusețea unui loc sau a unui om. Crede că avem destule suferințe și că trebuie să învățăm mai degrabă să trecem peste barierele personale și să arătăm celor din jur că suntem și buni. Îi place să realizeze portrete și încearcă să surprindă starea omului din spatele etichetelor chiar în momentul fotografiei. Seara, după o zi de făcut poze, se așează în fața calculatorului și se uită la fiecare fotografie în parte. Apoi o selectează pe aceea care reflectă cel mai bine starea omului din momentul în care s-a lăsat fotografiat. Atât de mult îi plac fotografiile portret că a decis, acum 5 ani, să facă cel puțin 1000 pe an. Este vorba despre Rareș Helici, fotograful sibian care celebrează anul acesta cea de-a 5-a ediție a proiectului 1000 de portrete.
În 4 ani a făcut deja 5000 de portrete. Pe lângă trecerea firească a timpului, dinamica spațiului din Piața Mică nr. 3, locul unde se desfășoară proiectul în ciuda transformării repetate a spațiului, Rareș Helici observă de la o ediție la alta a proiectului evoluția oamenilor care vin repetat să se lase fotografiați, dar și o îmbunătățire a stilului său.

„Văd diferența modului în care prelucrez fotografiile față de acum 4 ani. Am încercat de la an la an să mai învăț ceva și să-mi îmbunătățesc stilul. Iar la oameni observ aceeași bucurie în ochi, în zâmbet, deschiderea acestora când vin la fotografie. Despre asta a fost vorba la 1000 de portrete încă de la prima ediție, omul să vină deschis, chiar dacă are griji, chiar dacă e supărat. Iar în momentul în care se așează pe băncuță să uite câteva minute de ele”, îmi spune Rareș Helici.

„Eu încerc să văd oamenii la fel și să am aceeași stare în fața tuturor. An de an vin oameni să se fotografieze, care sunt mai timizi sau nu sunt fani portrete, mai ales nu close-up. Am persoane care îmi scriu că nu s-au regăsit în poză deși participă an de an la proiect – eu aștept momentul acela în care să se regăsească”, completează fotograful sibian.
A pornit proiectul 1000 de portrete pentru că și-a dorit să facă în primul rând ceva pentru sine. Să aibă un proiect propriu. „Cred că e și primul meu proiect propriu. E un proiect pentru mine și pentru comunitate”, spune Rareș Helici.
În fiecare toamnă a anului petrece astfel câteva zile în Piața Mică, așteptând oamenii care își doresc experiența unei fotografii portret care să le surprindă autenticitatea momentului. Ritualul nu s-a schimbat de la an la an – totul are loc pe una dintre cele 3 băncuțe din fața Casei Hermes. Rareș spune că în 5 ani Sibiul a rămas același. Fotografiile lui, de asemenea, își păstrează stilul specific, close-up, alb negru. Este de părere că alb negru nu vedem atât de des. Cochetează cu gândul de a organiza în viitor, poate, o expoziție cu toate fotografiile din cadrul proiectului. „Printr-un portret chiar dacă nu cunoști omul, încerci să-l descoperi, să vezi dacă aveți ceva în comun. Asta încerc eu de fiecare dată când fac un portret, să descopăr omul. La 1000 de portrete acest lucru te provoacă pentru că nu stai la povești ca la o ședință foto, ci ai doar câteva minute în care să creezi starea de portret și atunci trebuie să acționezi și să vezi omul foarte rapid. Trebuie să ajungi cumva în subconstientul acestuia”, mărturisește Rareș Helici.

„Eu văd toți oamenii buni. Asta încerc eu prin 1000, să arăt că toți oameni sunt buni. Toți suntem frumoși, indiferent de ce trecut avem, de ce griji actuale avem, și așa mai departe. Și anul trecut a fost pandemie și s-a nimerit ca proiectul să aibă loc chiar atunci când Sibiul a fost orașul cu cele mai mari restricții din țară, am avut și perioade de carantină, îți dai seama că nu erau niște vremuri foarte confortabile pentru mulți. Mulți aveau frica de virus sau frica de a ieși din casă, dar totuși au venit la portret curioși și deschiși. Poate și dornici să iasă din casă”, își amintește el.

A făcut și portrete cu mască. Multe persoane au ales să poarte masca în fotografie tocmai pentru a avea un portret și în această ipostază în care nu ne vedem (încă) atât de des. Atunci când o persoană poartă mască într-o fotografie devine mai expresivă în zona ochilor, remarcă Rareș Helici. Practic toată expresia acesteia se reflectă în privire, în ochi. El este de părere că pandemia ne apasă și ne închide în noi.

„Ne e frică să mai îmbrățișăm pe cineva, să mai ieșim, să zâmbim mai des. Poți să zâmbești și sub mască. Poți să te expui în fața unui om fără toate etichetele și toate filtrele pe care le punem pe noi”, concluzionează Rareș.

Rareș Helici – 1000 de portrete la cea de-a 5-a ediție

Sămbătă, 30 octombrie, va începe o nouă ediție a proiectului 1000 de portrete, iar Rareș Helici se pregătește intens pentru aceasta. Nu are însă așteptări specifice. Mereu a luat lucrurile așa cum au venit ele. Se bucură că suntem. „Fără așteptări, lucrurile s-au întâmplat frumos an de an de când a început acest proiect”, spune el. Își amintește de oamenii care au venit încă din primul an să se fotografieze: „De la o ediție la alta vin tot mai mulți tineri, mai mulți bătrâni, sunt părinți care vin cu copiii la fotografiat, sau mămici care vin într-un an însărcinate iar în următorul cu bebelușul. Pentru mulți, să participe la 1000 de portrete a devenit o tradiție de familie. Unii oameni vin cu părinții, cu bunicii, cu copiii, să aibă un portret împreună.”

Despre sine spune că nu ar veni din prima, dacă ar fi un străin. „Știu că e dificil. Mai ales în partea când trebuie să stai, fără să zici nimic și să te uiți la cineva care îți face o poză, și să știi că îți surprinde doar fața. Mie mi-ar trebui un pic de pregătire cu mine, să pot să stau la un portret de 1000”, mărturisește Rareș Helici.
Fotograful povestește că a inițiat de curând și un alt nou proiect, și anume ședințe foto care reprezintă un fel de terapie prin fotografie. Acestea constau într-o plimbare fotografiată de câte o oră, două, într-o locație relaxantă, de-a lungul căreia omul trebuie să încerce să uite de toate probleme lui. Este ca un test de sinceritate. De altfel acest proiect are legătură (și) cu 1000 de portrete, unde se urmărește același lucru, autenticitatea persoanei și expresivitatea acesteia.
L-am rugat pe Rareș Helici să descrie într-un singur cuvânt proiectul 1000 de portrete și nu a stat prea mult pe gânduri, spunând: UMANITATE.