0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Sibieni amendaţi cu 15.500 de lei pentru că nu au stat în carantină şi nu au purtat masca de protecţie

Cele mai citite

109 polițiști sibieni au fost angrenați, miercuri, în acţiuni de verificare a modului în care sunt respectate prevederile privind prevenirea şi combaterea răspândirii COVID – 19.
Au fost verificate 1.027 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea şi carantina precum şi 51 de societăți comerciale şi persoane fizice autorizate și 159 de mijloace de transport, din care 10 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 15.500 de lei, din care 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară. 5 persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 11.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind carantina şi izolarea, iar alte 3 persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 2.500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea şi libera circulație.
Spre exemplu, polițiștii din cadrul Poliției Agnita au descoperit doi bărbaţi, în vârstă de 35 și 39 de ani, ambii din Bârghiș, care nu au respectat măsura carantinei și o tânără de 23 de ani, din Agnita, care nu a respectat măsura izolării. Valoarea sancțiunilor se ridică la suma de 5.000 de lei. De asemenea, polițiștii din Copșa Mică au depistat un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Motiș, care nu a respectat măsura carantinei, respectiv un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Șeica Mare, care nu a respectat măsura izolării, cuantumul amenzilor aplicate fiind de 6.500 de lei.
Jandarmii sibieni continuă misiunile atât independent cât și împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
Miercuri, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării interdicțiilor impuse în această perioadă pe raza județului, împreună cu un reprezentant al Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.
Pe timpul desfășurării acțiunilor au fost verificate 130 de certificate verzi, 22 de persoane și 28 de operatori economici. În urma verificărilor efectuate, jandarmii au aplicat o amendă în valoare de 500 de lei și un avertisment scris pentru neprezentarea certificatului verde și un avertisment scris pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect