17.3 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

Studenții și cadrele Academiei Forțelor Terestre  au donat sânge

Publicitate

Cele mai citite

Un număr impresionant de studenți și cadre ale Academiei Forțelor Terestre au donat sânge, în baza unui protocol existent pe care instituția de învățământ îl are cu Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu și cu Spitalul Județean Sibiu.

O sută de studenți și cadre ale AFT Sibiu au donat sânge pe parcursul ultimei săptămâni,  în cadrul unei acțiuni speciale de donare, care a avut loc la sediul academiei. Echipa Centrului de Transfuzie Sibiu, formată dintr-un medic și 7 asistenți, dotați cu toate echipamentele specifice, s-a deplasat la sediul AFT, pentru a recolta sângele donat de militari.
“Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu face permanent demersuri pentru a facilita accesul potenţialilor donatori de sânge şi componente sanguine umane la actul donării iar AFT Sibiu este unul dintre cei mai importanți parteneri în vederea mobilizării și îndrumării  donatorilor, drept pentru care le transmitem mulțumirile și recunoștința noastră, pe lângă toate gândurile bune pe care cu siguranță le primesc din partea pacienților salvați”, a declarat managerul SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.
“Mulțumim Academiei Forțelor Terestre și Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru implicarea în donarea de sânge, cu speranța ca și alți cetățeni le vor urma exemplul. Vă așteptăm pentru donare voluntară, de luni pana vineri între orele 8-13, la sediul CTS Sibiu, situat în curtea spitalului județean”, au declarat reprezentanții CTS Sibiu.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Bărbat în stare critică, preluat de elicopterul SMURD

Un bărbat care a căzut de pe o scară a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat de urgență...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya