18.1 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

„Paganini al contrabasului”, sărbătorit joi la Sibiu

Publicitate

Cele mai citite

Nașterea contrabasistului și compozitorului Giovanni Bottesini va fi sărbătorită la Sibiu. Filarmonica de Stat organizează joi, 25 noiembrie, începând cu ora 19, un eveniment prin care marchează împlinirea a două secole de la nașterea artistului supranumit „Paganini al contrabasului”.
Împreună cu Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, sub bagheta dirijorului principal Tiberiu Soare, pe scena Sălii Thalia se vor afla soliștii Virgil Florin Prisacariu – contrabas și Tudor Bogdan Bolnavu – vioară.
Conform organizatorilor, programul concertului include: G. Bottesini – Passione Amorosa, G. Bottesini – Gran Duo Concertante, P.I. Ceaikovski – Simfonia a V-a op. 64 în mi minor. Concertul se va desfășura fără pauză, iar biletele sunt puse în vânzare la casieria Filarmonicii de Stat Sibiu și online pe iabilet.ro, la prețul de 40 lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere.
Accesul la eveniment se face în baza certificatului verde.
Tiberiu Soare, dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii Sibiu
Tiberiu Soare a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, secţia dirijat şi secţia interpretare instrumentală. S-a perfecţionat cu dirijorii Horia Andreescu, Alain Paris şi Adrian Sunshine. Din 1999, dirijează orchestrele filarmonicilor şi teatrelor de operă din ţară, realizând turnee în Suedia, Israel, China, Germania și Elveţia. Ca dirijor al Orchestrei Naţionale Radio, a realizat numeroase concerte şi înregistrări: concerte în festivaluri internaţionale la Shanghai (2010, 2013), Varna (2011) sau Balcic (2013). A desfăşurat o bogată activitate ca dirijor al Operei Naţionale Bucureşti (2005-2013), în calitate de coordonator al Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” (2007-2008). Între 2002 şi 2006, a predat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În prezent, este dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu.
Despre Tudor Bogdan Bolnavu
Tudor Bogdan Bolnavu (vioară) este absolvent al Universității Naționale de Artă „George Enescu” Iași la clasa prof. univ. dr. Elena Ovănescu Pîrvu. Urmează în cadrul unei burse cursurile Conservatorului Național de Muzică și Dans din Lyon. În anul 2014, obține titlului de doctor în muzică sub îndrumarea prof. univ. dr. Bujor Prelipcean și urmează cariera didactică la catedra de vioară a Conservatorului ieșean, în prezent fiind lector univesitar doctor în cadrul aceleiași instituții.
Cu un repertoriu instrumental bogat și un vast program de recitaluri și concerte solistice și camerale susținute pe scene importante din țară sau alături de orchestrele simfonice ale filarmonicilor din Botoșani, Craiova și Bacău, Tudor Bogdan Bolnavu urmează un parcurs instrumental marcat în formare de întâlniri cu personalități precum Șerban Lupu (solist internațional), Vladimir Nemțanu (prof. CNSMD Lyon) Kazimierz Olechowski (Solist și Concert maestru al Operei din Lyon), Mihaela Costea (solist și concert maestru al Filarmonicii din Parma) sau Alexandru Ianoș (dirijor și violinist, Berna).
Din 2014, este coordonator și concert maestru al orchestrei camerale Sonos Alumni a Universității Naționale de Arte „George Enescu”, proiect de real succes, concretizat prin serii de concerte și prezențe în festivaluri naționale și internaționale de prestigiu.
Despre Virgil Florin Prisacariu
Născut la Galați, Virgil Florin Prisacariu a început studiul contrabasului la Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” din localitate – clasa profesor Costică Delicote. În anul 2007 a absolvit cursurile Universității de Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de Interpretare muzicală, specializarea contrabas – clasa profesor Dumitru Bejan, ulterior continuând și studiile de Master sub îndrumarea prof. univ. dr. Dan Prelipcean. Acesta este și momentul în care Virgil îmbrățișează cariera didactică, mai întâi ca profesor de contrabas la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași și preparator univ. în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”. Nu în ultimul rând se afirmă și pe scena concertistică națională prin concerte susținute ca solist pe scenele Filarmonicilor din Iași, Bacău, Botoșani, Chișinău, Suceava sau Galați.
Bogata sa experiență profesională este marcată de o intensă activitate didactică, științifică și concertistică. Sub aspect științific Virgil și-a concretizat studiile doctorale în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași prin obținerea titlului de Doctor în muzică sub îndrumarea prof. univ. dr. Dan Prelipcean. Activitatea artistică a lui Virgil se împarte între concertele și recitalurile solistice susținute atât în țară cât și în străinătate și concertele susținute ca membru al mai multor ansambluri camerale sau simfonice. Se remarcă astfel prin inedita prezență în formația New Youth Trio (pian, vioară și contrabas), a cărei cofondator este, demonstrând flexibilitatea contrabasului prin acoperirea atât a unor roluri solistice camerale cat si concertante. În ceea ce privește cariera solistică, Virgil și-a dedicat atenția promovării și cercetării creației compozitorului Giovanni Bottesini, evidențiind astfel nu doar potențialul expresiv al instrumentului, cât mai ales și pe cel de virtuozitate.
În prezent, Virgil Florin Prisacariu este solist instrumentist, contrabasist în cadrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „Moldova” Iași și lector univ. dr. la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice – clasa de contrabas.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Mihai Cotei, cavalerul care a ținut spada pentru România într-un turnir internațional

Cavalerii au existat în istorie. Nu neapărat așa cum sunt prezentați în filme, întotdeauna drepți și galanți, însă mitul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya