Ziua Națională a României va fi sărbătorită, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, printr-o expoziție inedită. „Casa Națională a Asociațiunii”, o expoziție ce marchează finalul seriei de evenimente dedicate împlinirii a 160 de ani de la înființarea Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, va fi deschisă în 1 Decembrie, la ora 12, în spațiul Muzeului Asociațiunii din Corpul A al BJ ASTRA.
Proiectul expozițional, elaborat în parteneriat cu Serviciul Județean Sibiu. Arhivele Naționale ale României, prezintă cele mai însemnate documente (manuscrise şi piese iconografice), care vin să ilustreze dezvoltarea infrastructurii Asociațiunii ASTRA, concretizată prin inaugurarea, în anul 1905, a Casei Naționale a Asociațiunii, cea mai importantă realizare arhitecturală a acesteia.
Potrivit reprezentanților BJ ASTRA, cu această ocazie, vor fi expuse documente legate de contextul istoric care a făcut posibilă edificarea clădirii, referințe cartografice, cadastrale, privitoare la zona de protecție, persoane şi evenimente asociate istoriei monumentului (arhitect, sculptor, pictor, tâmplar, grădinar), descrierea obiectivului istoric (plan, elevație, volumetrie, fațade, formă învelitoare, compartimentare interioare, anexe, elemente de construcție, materiale şi tehnici de construcție, componente artistice, piese de mobilier, inscripții, încadrare stilistică).
„Edificarea Casei Naționale a Asociațiunii s-a produs într-o perioadă de mare efervescență socio-culturală, în care s-au ridicat şi alte clădiri reprezentative ale orașului: Muzeul de Istorie Naturală şi Seminarul Evanghelic – 1891, sediul Comandamentului Militar din strada Nicolae Bălcescu – 1892, Hotelul „Împăratul Romanilor” – 1895, Liceul „Gheorghe Lazăr” – 1899, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă – 1906, Tribunalul – 1908, Arhivele Statului – 1913-1924. Expoziția reconstituie cu acuratețe istoria unui edificiu care a fost conceput să adăpostească prima bibliotecă publică şi primul muzeu etnografic al românilor din Transilvania.”, menționează dr. Bogdan Andriescu, cercetător și custode al Colecțiilor Speciale ale Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
În egală măsură, bibliotecarii astriști aduc în atenția publicului o serie de volume al căror subiect este realizarea Marii Uniri de la 1918. Astfel, sunt valorificate expozițional lucrări de istorie, politologie, sociologie, politică internă și externă, istorie și gândire militară, memorialistică. Acestea sunt disponibile pentru public la Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți, în perioada 2 – 10 decembrie.
Expoziția „Casa Națională a Asociațiunii” poate fi vizitată până la finalul lunii martie 2022, de luni până vineri, în intervalul orar 9 – 16, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind contextul epidemiologic.