7.4 C
Sibiu
luni, mai 19, 2025

20 de autoturisme au fost implicate în 8 tamponări în Sibiu. Administratorul drumului a fost amendat

Cele mai citite

Miercuri, între orele 7.30 şi 11, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au fost solicitați să intervină pe strada Ștefan cel Mare, pe viaduct, la ieșirea din municipiu, unde mai multe autovehicule s-au tamponat.
Este vorba despre 8 tamponări în care au fost implicate în jur de 20 de autovehicule, 5 dintre evenimente fiind soluționate de către polițiștii rutieri, iar 3 fiind soluționate prin constatare amiabilă.
Din cercetările efectuate de către polițiști pe tronsonul respectiv de drum s-a stabilit că evenimentele s-au produs fie pe fondul vitezei neadaptate, fie pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, o cauză generatoare, comună tuturor tamponărilor fiind și faptul că drumul nu a fost întreținut corespunzător, şoseaua fiind acoperită cu polei.
„În acest context, administratorul drumului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.045 de lei pentru neîndeplinirea atribuțiilor de întreținere și menținere a părții carosabile pe timp de iarnă, fapt ce a pus în pericol siguranța circulației rutiere.
Cu aceeași ocazie, unul dintre conducătorii auto implicați într-una dintre tamponări, produse la ora 07,45, un sibian în vârstă de 33 de ani, a fost depistat cu o valoare de 0,48 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

Șoferi beți și cu mașini neînmatriculate pe șoselele din județul Sibiu

Mai mulți șoferi băuți au fost descoperiți la volan pe șoselele din județul Sibiu la sfârșitul săptămânii trecute.În municipiul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect