O femeie din Axente Sever a cules joi, o roșie care depășește jumătate de kilogram

Cele mai citite

rosie axente sever 1Dacă o roșie normală are de obicei între 100 și 300 de grame, mai sunt și excepții. O demonstrează o localnică din comuna Axente Sever, care a descoperit în propria grădină, o roșie care cântărește peste jumătate de kilogram. Femeia a mers joi după-amiaza în grădina să culeagă roșiile coapte, însă a rămas cu gura căscată când a văzut că una dintre roșii este cel puțin de două ori mai mare, ca una obișnuită. Fiind curioasă ce grămaj are, a intrat în casă și a cântărit-o. Avea nici mai mult, nici mai puțin de 600 de grame.

Întrebată dacă tratează cu ceva special roșiile, gospodina a răspuns că nu.

„Am mers joi să culeg roșiile şi am văzut o roșie foarte mare. Sămânţa cred că este românească. Nu le-am tratat cu nimic deosebit, doar cu substanţe împotriva manei şi a altor boli”, a explicat femeia.

Cel mai probabil, roșia va trebui să mai aștepte până să fie savurată, ea „așteptând” să fie amdirată și de alți membri ai familiei.

Rosie uriasa Axente Sever 2

spot_img
Ultimele știri

Sens giratoriu nou pe DN1, în zona Avrig. Lucrările s-au încheiat după patru luni

Lucrările de reamenajare a intersecției dintre DN1 și DJ 105G, în zona orașului Avrig, au fost finalizate, anunță Direcția...

Știri pe același subiect