Arheologia unui vis

Criticul Sibiu 100% Cine: Matt Gainer şi Scott Eastman Ce: Expoziţia „Chocolate Mountain Daydreams” Unde: Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, str. Tribunei, nr. 6 Când: 4-27 martie 2011, 10:00-18:00 „American dream” / „visul american”: libertate, prosperitate şi succes, cu orice preţ. În anii ’60, câţiva americani de condiţie medie au călătorit în deşertul din sudul Californiei, pentru a căuta un refugiu. Au vrut să-şi facă acolo o „riviera”, o staţiune, un loc de relaxare, cu tot confortul, încercând să îmblânzească terenul arid. Au vrut să transporte „visul american” în deşert, însă au eşuat. Sistemul de irigare a scăpat de sub control şi s-a format un lac care, cu timpul, a devenit tot mai sărat, provocând o calamitate ecologică. Proiectul a fost abandonat şi au rămas acolo doar „rebelii”, oamenii care s-au încăpăţânat să se adapteze condiţiilor vitrege din deşert, unde vara, temperatura creşte până la 50 de grade. Comunitatea a crescut treptat, formând o nouă structură socială, denumită azi „Slab City” / „Oraşul de lespezi”: nonconformişti, hippie, punkeri, nomazi şi pensionari, oameni în căutarea unui alt mod de viaţă, departe de societate. Prin fotografie, Matt Gainer şi Scott Eastman au vrut să spună povestea acestei utopii şi au reuşit – în două moduri, care sunt chiar sensurile cuvântului „utopie”: 1. loc care nu există şi 2. ideal iluzoriu. Pământurile californiene nisipoase, dezolante (peisaje exterioare) şi portretele localnicilor arşi de soare, cu priviri înstrăinate (peisaje interioare). E foarte adecvată folosirea spaţiului gol în compoziţiile fotografice ale celor doi americani, pentru a crea senzaţia de imensitate şi de apăsare. Linia orizontului e fie în sfertul superior, fie în cel inferior al imaginilor. Dacă imensitatea pământului plat nu te impresionează, atunci o va face întinderea cerului, care pare să apese greu pe umerii câtorva muncitori pierduţi în peisaj. Minimalismul, obiectele puţine, abandonate, dărăpănate fac din spaţiul vast un fel de colos care macină totul în cale, inclusiv (sau mai ales) sufletele oamenilor. Interesant e şi efectul obţinut de S. Eastman, prin folosirea unei lentile „ultra-wide” şi tăierea panoramelor în fşii lungi, orizontale. Punctele slabe ale expoziţiei sunt unele portrete care se axează prea mult pe latura documentară, sugerând mai puţin decât ar fi putut să o facă. Mihai Curtean