0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Situația financiară a Sibiului, în 2021: creșteri ale veniturilor, întârzieri ale unor investiții, dar și o serie de proiecte importante finalizate

Cele mai citite

Execuția bugetară a Primăriei Sibiu, la 30 noiembrie, arată o creștere a veniturilor Sibiului, față de valorile estimate la începutul anului și aprobate prin bugetul pe 2021, de peste 5%, dar și o mulțime de proiecte nerealizate, din cauza întârzierilor.

Bugetul de 1 miliard de lei al Sibiului, anunțat la începutul acestui an de Primăria Sibiu, s-a transformat, potrivit execuției la 30 noiembrie, într-un buget de aproape 900 de milioane. Diferența este dată, în mare parte, de proiectele neefectuate sau întârziate, multe finanțate prin fonduri europene care nu au fost încă decontate. Este de remarcat și faptul că Primăria Sibiu a reușit să obțină o creștere a veniturilor, din diferite taxe și impozite.
Excuția bugetară a Sibiului prezentată de Primăria Sibiu conține creșteri pentru impozitul pe profit al companiilor, cu 1,2 milioane lei, creșteri din impozitul pe tranzacții imobiliare, 1,5 milioane lei, o creștere de 2 milioane lei la impozitul pe mașini, 1,2 milioane la eliberarea de licențe, o creștere de 1 milion la amenzi, dar și la alte categorii de venituri.
În același timp a fost înregistrată o scădere a cotelor defalcate din impozitul pe venit de 23 de milioane lei, o scădere de 700.000 de lei la impozitele și taxele pe proprietăți (în special pe clădiri), o scădere a cotelor de TVA, 13 milioane lei.
În total, orașul a încasat cu circa 25 de milioane de lei în plus, față de estimările făcute pentru întreg anul.
La cheltuieli de funcționare, Primăria a făcut economii, după cum reiese din proiectul de rectificare, fiind cheltuite cu 140 de milioane de lei mai puțin față de cuantumul prevăzut în bugetul pe acest an. Mare parte din diferență este dată de investițiile bugetate și care nu au fost finalizate în acest an, termenul de finalizare fiind amânat pentru 2022.


O diferență este vizibilă la veniturile pentru secțiuena de dezvoltare, acolo unde se regăsesc și sumele care ar fi trebuit să intre din fonduri europene și care nu au fost decontate încă. Este vorba despre circa 360 de milioane de lei diferență, din care fondurile UE sunt 180 de milioane, alte 30 de milioane sunt sume de la bugetul de stat care ar fi trebuit să fie încasate ca finanțare pentru fondurile UE, însă o bună parte din sumele provenite din excedentele anilor precedenți care au fost cheltuite în acest an și nu se mai regăsesc în capitolul venituri.
În același timp, cheltuielile secțiunii de dezvoltare sunt mai mici cu 374 milioane, în mare parte din aceleași motive, pentru că aici ar fi fost incluse finanțările europene. Cele mai mari sume necheltuite sunt la Învățământ, 75 de milioane, Sănătate, 14 milioane lei, cultură și activități sportive, 42 de milioane, Servicii și dezvoltare publică, 32 de milioane lei, protecția mediului, 2 milioane de lei, transporturi, 200 de milioane de lei.
Primăria Sibiu amintește proiectele finalizate în 2021:
Linia Verde, Lacul lui Binder, strada Podului, coridor de biciclete Ștrand – Sub Arini, străzi Turnișor III plus Depoului, podul Rozmarinului. Alte investiții sunt în curs de execuție: creșă Șc. Nr. 1, creșă Grădinița 35, extindere școală Caragiale, extindere școală Ferdinand, reabilitări la colegii și alte instituții, drum Turnișor – Ștrand, parcare Hipodrom, reparații străzi în mai multe cartiere, achiziții de autobuze, sistemul de închiriere biciclete. O serie de proiecte prevăzute pentru acest an sunt abia în stadiul de achiziții: amenajarea malurilor Cibinului (piste biciclete), poduri Șos. Alba Iulia, spațiu agrement Obor, parcare Gară, modernizare străzi Viitorului, Târgul Fânului – Moara de Scoarță, reparații pod Gladiolelor, reparație Podul Gării și iluminat Zona Industrială Vest.
Primăria Sibiu spune că execuția bugetară din acest an reflectă „o bună gestionare a fondurilor publice”, dar și „o evoluție favorabilă a investițiilor”, cu 70% mai mari față de anul anterior.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect