0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Cum se văd „Sărbătorile de iarnă în colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu”

Cele mai citite

Cum se văd „Sărbătorile de iarnă în colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu”? Putem afla, începând de luni, când se va deschide expoziția cu același nume, organizată în foaierul Corpului B al BJ ASTRA Sibiu.
Cea mai nouă expoziție a Bibliotecii ASTRA va aduce la lumină o serie de lucrări monografice și culegeri de folclor care surprind în paginile lor frumusețea tradițiilor românești și a sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, din spațiul cultural românesc, în special transilvănean.
Potrivit organizatorilor, printre valoroasele documente expuse, publicate în perioada interbelică și postbelică, se numără: „Colinde și obiceiuri de Crăciun” (1997) de Traian Herseni; „Folcloristica sibiană” (1999) de Ilie Moise; „Folclor din Transilvania” (1980-1990); „Obiceiuri populare de peste an. Dicționar” (1997) de Ion Ghinoiu; „Cojocul din Zona Sibiului. Măiestrie. Stil. Noblețe” (2013) de Elena Găvan; „Tezaur folcloric din Mărginimea Sibiului” (2003) de Amalia Pavelescu; „Cercul sărbătorilor anului” (2015) de Emil Bock; „Substratul mitologic al sărbătorilor de iarnă la români și slavi” (1931) de Dr. Petru Caraman; „Cântece din Ardeal culese și armonizate de Ilarion Cocișiu (1940, 1941); „Carte de stea și colinde” (1935) de N. I. Dumitrașcu; „Carte cu colinde, cântece de stea, plugușoare, vicleime, sorcove etc.” de Ilie I. Mirea; „Despre răspândirea geografică a unui cântec de stea” (1939) de Ilarion Cocișiu; „Treizeci cântece populare alese din culegerile premiate sau menționate cu prilejul concursului instituit de Societatea Compozitorilor Români în anul 1925” (1927); „12 colinde populare culese și armonizate de G. Cucu; „30 colinde cu text și melodie culese și armonizate pentru 3 voci” (1948) de Const. A. Ionescu; „Obiceiuri de iarnă. Folclor muzical din repertoriul copiilor” (1981); „Cântecele munților. Folclor muzical din Mărginimea Sibiului” (1973); „Colinde românești” (1990). Pe lângă publicații tipărite, sunt expuse documente care conțin imprimări audio ale colindelor tradiționale românești, multe dintre acestea asigurând fondul muzical din spațiul expozițional.
„Pasionații de folclor, datini și obiceiuri, muzică tradițională și religioasă au prilejul de a admira aceste documente în expoziție. În egală măsură, materialele propuse, dar și altele similare, sunt disponibile pentru consultare la sală sau pot fi împrumutate acasă. Proiectul expozițional este elaborat cu dăruire și atenție pentru publicul iubitor de tradiții și frumos, de către bibliotecarii astriști ai compartimentelor Carte pentru Adulți, Arte și Fondul Special”, arată reprezentanții BJ ASTRA.
Expoziția documentară poate fi vizitată până la finalul anului, de luni până vineri, în timpul programului de funcționare al BJ ASTRA și cu respectarea reglementărilor în vigoare privind contextul epidemiologic.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect