Municipalitatea medieşeană a început distribuirea tabletelor școlare către instituțiile de învățământ din municipiu și din satul aparținător Ighișul Nou.
În urma semnării oficiale a contractelor de administrare cu școlile gimnaziale și liceele din oraș, cele 5.876 de tablete care au ca beneficiari direcți elevii medieșeni vor ajunge la aceștia chiar înaintea sărbătorilor de iarnă.
Produsele au fost achiziționate în cadrul proiectului derulat din fonduri europene câștigat de către Primăria Municipiului Mediaș, intitulat „Achiziție de tablete școlare și alte echipamente necesare desfășurării activității didactice on-line în Municipiul Mediaș, județul Sibiu“, iar valoarea de achiziție a acestor tablete școlare este de peste 3.700.000 lei.
Întregul proiect are o valoare totală de 11.950.623,60 lei, din care contribuția proprie a municipalității reprezintă 2%, adică 270.842,92 lei. În urma implementării acestui proiect, elevii și cadrele didactice din Mediaș vor beneficia de 5.876 de tablete pentru elevi, 373 de laptopuri pentru cadrele didactice, dar și 204 camere web, 282 de table interactive și 276 de routere pentru sălile de clasă din instituțiile de învățământ medieșene.