Adulții cu dizabilități de la centrul aflat în satul Ighișu Nou au primit daruri din partea credincioșilor Parohiei Dumbrăveni II, prin Proiectul „Cămăruța milosteniei”.
Câteva sute de kilograme de alimente de bază, dar și dulciuri și bani, au ajuns la beneficiarii așezământului social amintit. Asociația „Love Light România‟ ajută adulții și copiii care au fost abandonați de familiile lor și de societate. Casa din Ighișu Nou, a fost construită și folosită pentru prima dată ca centru de plasament în 2003 pentru 7 copii care fuseseră abandonați la spitalul din Mediaș.
În 2005 casa respectivă a fost extinsă astfel încât capacitatea de găzduire a crescut la 12 copii, iar în anul 2006 a devenit centru rezidențial pentru adulți cu dizabilități. În prezent sunt îngrijiți acolo nouă adulți cu dizabilități.
“Scopul centrului este de a oferi un mediu familial și de a învăța beneficiarii abilitățile esențiale de viață și sociale pe care nu le-au primit în timp ce creșteau în instituții. Acesta este, de asemenea, motivul pentru care nu au o capacitate mare, deoarece își doresc ca beneficiarii să se simtă ca o familie, nu o instituție.
Toți cei care locuiesc acolo au propriile treburi în casă, cum ar fi curățenia, spălat sau grădinărit. Unii dintre beneficiarii care ajung acolo, stau o perioadă scurtă și apoi pleacă pentru a-și trăi propria viață independentă, iar alții rămân mai mult și numesc centrul ‟casă pentru totdeauna” și familia pe care nu au avut-o niciodată”, a spus preotul Marius Gheorghe Drăghici.
FOTO: Mitropolia Ardealului