Fabrica de căruţe

Trăim într-o societate de consum care se mişcă repede, haotic uneori. Visăm la afaceri prospere şi facem planuri de management şi marketing durabil. Suntem încântaţi de exemplele actuale de succes, dar privim cu neîncredere activităţile comerciale care dau rezultate. În acest context ni se poate părea uimitor că înaintea timpului lui Moromete, înaintea migraţiei masive a populaţiei comuniste de sat la oraş, în micul sat sibian Răşinari a existat o fabrică în toată regula. Produsul – vândut în ţările româneşti şi chiar exportat în Grecia – era căruţa. Meşterii rotari şi fierari din localitate au pus bazele uneia dintre primele afaceri prospere din judeţul Sibiu, începând cu a doua jumătate a secolului XIX. Roţi inovative Maniu Lungu a fost primul meşter rotar şi fierar din Răşinari, care în anul 1860 punea bazele faimoasei fabrici de căruţe din Mărginimea Sibiului. La început el confecţiona căruţe de tip mijlociu, asemănătoare celor fabricate în Braşov, utilându-şi atelierul cu un ferăstrău panglică modern adus din Germania. Încă din 1877 căruţele sale erau vândute în vechiul Regat, el fiind primul care a introdus în satele de pe Valea Oltului căruţele cu roţi cu şine de fier. „În atelierele lui Maniu Lungu au învăţat meserie în perioada 1860-1902 peste 27 de ucenici, iar căruţele sale au fost premiate cu medalia de argint la Expoziţiile Române de la Sibiu din 1881”, se arată în monografia comunei Răşinari, de Constantin Popa. Din tată-n fiu Cei doi fii ai familiei Lungu, Ioan de profesie rotar şi Emil – fierar, au preluat afacerea fabricării căruţelor, i-au continuat şi extins producţia şi vânzarea. „Rotăritul, una dintre cele mai prospere industrii din localitate şi-a luat avânt deosebit după 1909, a fabricei de căruţe a fraţilor Lungu în care s-a investit un capital de 25.000 de coroane. Fabrica lucra cu 10 puteri de cai şi ocupa 15-20 lucrători”, scrie şi Victor Păcală în monografia sa, redactată în anul 1915. La moartea fratelui său, Ioan M. Lungu a rămas după 1918 singurul proprietar al afacerii familiei. El a transformat denumirea atelierelor în „fabrică” şi a înscris la intrarea în aceasta crezul său în afaceri: „Căruţe şi care solide, practice la preţuri foarte moderate”. Lângă acest tip de „slogan” el a afişat imaginea medaliei cştigată în 1881 de tatăl său. Producţie în serie După dotarea fabricii cu motoare electrice în 1922, produsele răşinăreanului au fost vândute în număr din ce în ce mai mare în târguri din Muntenia şi Oltenia cu preţuri cuprinse între 11.500 şi 16.000 de lei. Se produceau anual un număr de 100 – 200 de căruţe de toate tipurile, pe care proprietarul punea mereu marca – numele său şi cea a localităţii Răşinari. Anii interbelici au adus fabricii Lungu multiple exporturi în Grecia, iar în 1942 aceasta a ajuns furnizor al armatei române primind o comandă de 400 de căruţe standard. La venirea comunismului afacerea sibienilor dispunea de o adevărată hală de producţie, motoare electrice, ciocan cu aburi, rotărie, atelier de montaj dar şi de o uscătorie cu o capacitate de 600 m.c. Ioan Lungu a închiriat şi cedat atelierul de rotărie, respectiv cel de fierărie către cooperativele comuniste. Meşterii formaţi de el au continuat să lucreze în producţia de căruţe. Atelierul, astăzi Pentru cei interesaţi de istoria căruţelor din Răşinari, există şi astăzi pe strada Fierului, un vechi atelier de fierărit şi rotărit. Casa mai păstrează încă intrarea de la stradă şi curtea cu mesele şi chiar lemnele folosite în urmă cu mai bine de 30 de ani „Aici s-au făcut căruţe de 4-5 generaţii”, a declarat pentru Sibiu 100%, Ion Susan, singurul rotar rămas în prezent în localitate. Bunicul acestuia, fierarul Vasile Susan, a fost unul dintre ucenicii fabricii Lungu, renumit în secolul trecut pentru căruţele pe care le vindea în Drăgăşani şi Slatina. Urmaşii lui Vasile au dus mai departe afacerea. „Am confecţionat împreună cu tatăl meu sănii, căruţe, dar şi produse de sticlărie şi tâmplărie şi mai tot ce se cerea”, spune Ion care a făcut la rândul său căruţe şi sacale (şarete pe două roţi în care se transporta apa) pentru armată. La desfiinţarea cooperativelor, familia Susan a rămas dintr-odată fără obiect de activitate. Deşi nu mai fabrică roţi, Ion mai lucrează şi acum şi restaurează căruţe vechi, potcoveşte cai şi repară orice obiecte din lemn sau fier. Mândria Sibiului Răşinariul a fost mereu un centru specializat pentru rotărit. Deşi a luat o amploare deosebită abia după anul 1918, producţia de căruţe de aici era cunoscută încă din 1724, când breasla din Sibiu i-a reclamat pe rotarii răşinăreni care îi faceau concurenţă (Victor Păcală – Monografia satului Răşinariu). Declaraţie „Era atât de multă lume la noi, mereu. Fiindcă era foarte ocupat, soţul meu a acoperit curtea cu sticlă, să poată lucra indiferent dacă ninge sau plouă”, Paraschiva Susan, mama meşterului rotar, Ion Susan. Alexandra Ion Cristea