Salvamont Sibiu a intervenit, începând de joi seara și în cursul nopții, pentru recuperarea a două persoane surprinse de o avalanșă în Munții Făgăraș.
Intervenție dificilă a salvamontiștilor sibieni, în noaptea de joi spre vineri, în Munții Făgăraș, zona Acele Cleopatrei, la o altitudine de aproximativ 2.300 de metri, pentru recuperarea a doi turiști surprinși de o avalanșă. Intervenția celor 11 salvamontiști a fost extrem de dificilă din cauza pericolului de avalanșă, a vizibilității reduse (5 metri), a viscolului și a temperaturilor scăzute, -19 grade aproximativ
După câteva ore de intervenții, cele două persoane au fost găsite. După evaluarea situației și acordarea primului ajutor, salvamontiștii au luat decizia de a-i coborî pe cei doi la Cabana Negoiu.
Vineri dimineața, un echipaj al ISU Sibiu se deplasează spre Valea Porumbacului pentru a prelua o tânără în vederea transportului la spital.
“Ca urmare a unei avalanșe produsă in după amiaza zilei de ieri în Munții Făgăraș ( zona Acele Cleopatrei), în care au fost surprinse două persoane din care una rănită un echipaj SMURD din cadru ISU Sibiu se deplasează spre Valea Porumbacului pentru preluarea unei persoane de sex feminin, de circa 26 de ani cu fractură membru inferior stâng și entorsă membru inferior drept, de la echipajul Salvamont Sibiu în vederea acordării asistenței medicale și transportului în siguranță la spital”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
FOTO Salvamont Sibiu