Criticul Sibiu 100% Cine: Muzeul Naţional Brukenthal Ce: Expoziţia „Culoarea în natură” Unde: Muzeul de Istorie Naturală, str. Cetăţii, nr. 1 Când: 18 februarie-7 aprilie 2011, 10:00-18:00 Expoziţia s-a deschis cu o lună în urmă. Am crezut că dacă o voi vizita, mă voi plictisi, fiind vorba despre un muzeu în care am intrat de mai multe ori, începând din şcoala primară. Mă întrebam ce poate să-mi mai spună acum Muzeul de ªtiinţe Naturale, aşa cum se numea mai demult. Mi-am dat seama, apoi, că nu îl mai vizitasem de mai bine de 10 ani. Cunosc chiar sibieni care n-au fost niciodată acolo. Pe cine mai interesează natura acum, în societatea noastră ultratehnologizată? Într-un sondaj de opinie publicat în Franţa, în 2009, în revista Beaux Arts, francezii au fost întrebaţi ce consideră a fi cel mai frumos lucru din viaţa lor. Surprinzător, cei mai mulţi au spus „plimbările în natură”. La o diferenţă considerabilă, de 9 procente, a urmat „a face dragoste”, iar apoi, în ordine, „a asculta muzică”, „a viziona un film”, „a citi o carte” şi altele. Chiar dacă sondajul pare să confunde sau să amestece frumuseţea cu plăcerea, el relevă preferinţa oamenilor pentru frumuseţea naturii şi interesul scăzut pentru arta plastică, mai ales pentru cea abstractă. Roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet, negru, alb, gri, roz, brun, combinate, însă nu oricum, ci după regulile naturii, în minerale, scoici, peşti, insecte, reptile, păsări, mamifere. Toate strânse în sala de la parterul muzeului, pentru a vorbi prin culoare. Pe lângă delectarea vizuală pe care o poate avea oricine, recomand expoziţia tuturor artiştilor plastici, designerilor şi celor care studiază artele vizuale, pentru a vedea cum se combină culorile în cel mai frumos mod cu putinţă. „Valorile cromatice obţinute prin combinarea, dispunerea şi echilibrarea diferitelor tonuri şi nuanţe sunt cele care au transformat natura într-o operă de artă desăvârşită”, spun curatorii expoziţiei. Dimpotrivă, natura nu face opere de artă, ci operele de artă încearcă să întreacă natura în frumuseţe, însă fără vreo reuşită. Foarte aproape de frumuseţe puteţi fi cu doar 8 lei (sau cu 2 lei, dacă sunteţi elevi sau studenţi). Cu această sumă poate fi vizitat întregul muzeu, pe care l-am găsit renovat şi modernizat. Singurul lucru în neregulă e o broască ţestoasă care, făcând şi ea parte din expoziţia despre culoare, e pusă să se plimbe printre scaunele sălii de conferinţe. Mihai Curtean
Cele mai citite
Ultimele știri
A murit învățătorul Ioan Pușcă din Axente Sever
Învățătorul Ioan Pușcă din Axente Sever, care a activat peste 40 de ani în sistemul de educație, a încetat...




