Concertul simfonic de joi, 3 februarie, al Filarmonicii de Stat Sibiu va avea loc sub conducerea unuia dintre cei mai importanţi dirijori români. Maestrul Horia Andreescu se va afla la pupitrul dirijoral.
Orchestra a început repetițiile pentru concertul din această săptămână. Invitați sunt soliștii Mihai Ailenei și Daniel Radu. La pupitrul orchestrei sibiene se va afla, pentru a doua oară în această stagiune, renumitul dirijor Horia Andreescu. Programul muzical include Concertul pentru două clarinete în Mi bemol Major op. 91 de Franz Krommer și Simfonia nr. 2 în do major op. 61 compusă de Robert Schumann.
Discipol al legendarului Sergiu Celibidache, Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” din București. Performanța sa culturală a fost recompensată cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Ofiţer (2000) şi Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2006), Premiul UNESCO-România (2003) şi Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” conferită de Regele Mihai I. De-a lungul timpului, a condus ansambluri de excepție precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkiavik, Alabama și Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia și Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg, Wrocław și Nagoya, orchestrele de cameră din Viena, Israel și Olanda, Orchestra Arenei din Verona, Collegium Musicum Copenhaga și ansamblul Modern din Frankfurt. Printre colaboratorii săi apropiați se regăsesc muzicieni de renume internațional precum Dmitri Alexeev, Boris Berezovsky, Dana Borșan, Rudolf Buchbinder, Nikolai Demidenko, Valentin Gheorghiu, Nelson Goerner, Dan Grigore, Zoltán Kocsis, Elisabeth Leonskaja, Michael Roll, Mihaela Ursuleasa, Eliso Virsaladze, Marin Cazacu, Natalia Gutman, Mirel Iancovici, Mischa Maisky, Truls Mørk, Vladimir Orlov, Gustav Rivinius, Joshua Bell, Nicola Benedetti, Gabriel Croitoru, Krzysztof Jakowicz, Leonidas Kavakos, Patricia Kopatchinskaja, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Anne-Sophie Mutter, Liviu Prunaru, Vadim Repin, Ștefan Ruha, Alexandru Tomescu, Viktor Tretiakov, Maxim Vengerov, Ion Voicu, Wanda Wiłkomirska, Xavier de Maistre, Viorica Cortez, Ileana Cotrubaş, Bernarda Fink, Angela Gheorghiu, Anita Hartig, Sharon Kam și Christian Lindberg.
Despre artiști
Clarinetistul Mihai Ailenei s-a născut la Iași, în anul 1969, și a absolvit Liceul de Artă „Octav Băncilă” din orașul natal, clasa prof. Viorica Musteaţă, în 1987. Studiile universitare le-a urmat tot la Iași, fiind absolvent al Academiei de Arte „George Enescu” – Facultatea de interpretare muzicală, specialitatea: clarinet – muzică de cameră, clasa prof. Dumitru Sâpcu (1991). În 2009, a obţinut titlul de doctor în muzică la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi susţinând teza cu titlul „Clarinetul concertant de la Carl Stamitz la Carl Maria von Weber”, sub îndrumarea prof. univ. dr. Viorel Munteanu. De asemenea, de-a lungul anilor, a beneficiat de cursuri de interpretare şi perfecţionare cu maestrul Aurelian Octav Popa, L. Vagner, Guy Dangain – profesor la Conservatorul Superior de Muzică din Paris, Stefan Korody (Germania), P. Radev (Bulgaria), Karl Leister (Germania), Vicenzo Mariozzi (Italia), Bruno di Giralomo (Italia).
În prezent, este prim-solo clarinet al Orchestrei simfonice a Filarmonicii „Moldova” Iaşi, alături de care a participat la realizarea înregistrărilor pe CD, radio şi TV, dar şi la turneele artistice ale orchestrei.
Daniel Radu are o remarcabilă experiență de orchestră națională și internațională. Din 1998, este solist instrumentist – clarinet la Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești. În perioada 2007-2010, a ocupat un post similar la Filarmonica „Muntenia”, din 2010 până în 2011 a cântat cu Simfonieta din Amman (Iordania), iar din 2010 face parte din Orchestra simfonică din Amman. De asemenea, în anul 2013, a fost clarinetist al Filarmonicii din Bruxelles (Belgia).
Este licențiat în clarinet, muzică de cameră și orchestră, dar și pedagogie la Universitatea Națională de Muzică din București (1999). A urmat două masterclass-uri de orchestră în Catania, Italia (2001 și 2002). În septembrie 2012, a participat la un masterclass de clarinet la Ecole Normale, Paris, cu Ronald van Spaendonck, profesor de clarinet la Conservatorul Regal din Mons. La Bruxelles, în martie 2013, a participat la un masterclass de clarinet cu Yuan Yuan, profesor de clarinet la Conservatorul din Beijing și solist – clarinet la Filarmonica Chineză. În anii 2012-2014, a urmat un masterat cu specializarea clarinet la Conservatorul Regal din Mons, Belgia, clasa prof. Ronald van Spaendonck.
Concertul pentru două clarinete, op.35 de F. Krommer, pe care îl va cânta alături de clarinetistul Mihai Ailenei și Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, pe 3 februarie, este o piesă reprezentativă pentru repertoriul lui Daniel Radu. În calitate de solist, el a interpretat excepțional această lucrare, în 2015, cu Filarmonica din Ploiești, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan.
Unde se găsesc bilete
Biletele sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu și pe iabilet.ro la prețul de 40 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari).
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare. Accesul publicului se face în limita a 30% din numărul de locuri disponibile. Este obligatorie purtarea măştii de protecție tip medical sau FFP2.