7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Virusul SARS-CoV-2, distrus de apa de gură

Cele mai citite

Un nou studiu realizat în Spania, de Universitatea din Valencia, împreună cu centrul de studii Dentaid, a confirmat unele speculații anterioare privind acțiunea apei de gură, care conține o serie de substanțe biocide, asupra structurii virusului SARS-COV-2. Chiar dacă nu-l distruge în totalitate, apa de gură poate reduce simțitor încărcătura virală.

Cel mai recent studiu pe marginea acțiunii substanțelor biocide din apa de gură asupra virusului SARS-COV-2, studiu publicat în Journal of Oral Microbiology, a confirmat că substanța clorură de cetilpiridinium, care este utilizată în diferite tipuri de apă de gură, poate dezintegra structura virală.
Studiul a luat în calcul faptul că noul coronavirus are capacitatea de a se multiplica în saliva umană, glandele salivare fiind folosite de virus pentru infectare. Din acest motiv, saliva persoanelor infectate are o încărcătură virală mare.
Pentru a diminua la maxim încărcătura virală a salivei, care va conduce ulterior la infectarea organismului dar și la infectarea altor persoane, s-a luat în calcul posibilitatea utilizării apei de gură pentru dezinfectare. Studiul a relevat că acțiunea clorurii de cetilpiridinium este eficientă împotriva diferitelor virusuri, inclusiv SARS-COV-2.
Apa de gură a fost deja recomandată de medicii stomatologi și de igienă bucală pentru a reduce potențialul de infectare al virusurilor.
Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea din Valencia explică acum care este modalitatea prin care biocidele din apa de gură dezintegrează pur și simplu membrana virală, virusul devenind vulnerabil și reducându-și capacitatea de multiplicare.
Acțiunea clorurii de cetilpiridinium a fost depistată cu ajutorul microscopului electronic la concentrații mici, de numai 0,05%, ceea ce i-a determinat pe medici să încurajeze utilizarea apei de gură care conține această substanță cu efect antiseptic.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect