-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Perioada de izolare pentru persoanele cu Covid-19 a fost redusă

Cele mai citite

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că s-a redus perioada de izolare a celor care au fost confirmați cu Covid-19. Persoanele nevaccinate și pacienții vaccinați și cei care au avut boala cu mai puțin de trei luni în urmă vor sta în izolare mai puțin.
Persoanele confirmate cu Covid și care nu prezintă factori de risc și au manifestări ușoare de Covid vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 7 zile (cei nevaccinați), respectiv 5 zile (cei vaccinați), și tratați sub supravegherea medicului de familie, a anunțat Ministerul Sănătății.
La centrele de evaluare se pot prezenta doar persoanele care au un test pozitiv SARS-CoV-2 efectuat într-o unitate sanitară ori farmacie, în primele 5-7 zile de la obținerea rezultatului pozitiv, dacă au cel puțin doi factori de risc.
În aceste centre de evaluare au loc: evaluările clinice ale pacientului, identificarea factorilor de risc, analiza antecedentelor personale patologice și interpretarea rezultatelor de laborator și a rezultatelor imagistice.
Traseul pacientului confirmat cu virusul Covid-19, potrivit noilor prevederi, va fi:

  1. Pacienții asimptomatici vor fi izolați la domiciliu și monitorizați prin medicul de familie pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate și pentru cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile, respectiv 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile.
  2. Pacienții simptomatici vor fi evaluați clinic de către medicul de familie și, după caz, imagistic și biologic de medicii specialiști din centrele de evaluare.
  3. Pacienții fără factori de risc care au manifestări clinice ușoare de COVID-19, care nu necesită oxigenoterapie, vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate, și 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile, și tratați și monitorizați la domiciliu prin intermediul medicului de familie.
  4. Pacienții fără factori de risc care au manifestări clinice medii de COVID-19, care nu necesită oxigenoterapie, vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate și pentru cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile, respectiv pentru o perioadă de 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile, și vor fi monitorizați la domiciliu prin intermediul medicului de familie.
Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect