10.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Weekend plin de şoferi drogaţi şi băuţi pe drumurile din judeţ

Publicitate

Cele mai citite

În municipiul Mediaş şi zona de nord a judeţului Sibiu au fost descoperiţi, sâmbătă şi duminică, mai mulţi şoferi băuţi sau drogaţi.
Sâmbătă seara, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Fântânele de către un localnic în vârstă de 46 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,73 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot sâmbătă seara, pe Drumul Naţional 14, în zona orașului Dumbrăveni, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 57 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,73 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, iar după recoltarea probelor biologice, în cauză s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Sâmbătă dimineaţa, pe strada Cloșca din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu are permis de conducere. Pe numele tânărului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Tot sâmbătă, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Cristian de către un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Orlat. Bărbatul le-a înmânat polițiștilor un permis de conducere eliberat de o autoritate străină, în urma verificărilor documentului rezultând indicii care să conducă spre ipoteza că ar fi vorba despre un document fals. Pe numele persoanei în cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale, respectiv uz de fals. Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Orlat.
Duminică, în municipiul Mediaș, un localnic în vârstă de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism condus pe strada Baznei, a fost testat de către polițiști cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă la substanța THC-5, Cannabis. Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism, în cauză s-au întocmit actele efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Duminică seara, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Principală din localitatea Gura Râului de către un localnic în vârstă de 38 de ani. Întrucât testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,82 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Orlat, s-au întocmit actele efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Duminică seara, polițiștii medieșeni au oprit un autoturism condus pe strada Iuliu Maniu de către un localnic în vârstă de 19 ani. Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la substanța Methamphetamină, medieșeanul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism. În cauză, s-au întocmit actele efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Mihai Cotei, cavalerul care a ținut spada pentru România într-un turnir internațional

Cavalerii au existat în istorie. Nu neapărat așa cum sunt prezentați în filme, întotdeauna drepți și galanți, însă mitul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya