3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Valeriu Gheorghiță: 171 de cabinete de vaccinare își vor încheia activitatea în perioada următoare

Cele mai citite

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a anunțat închiderea mai multor cabinete de vaccinare, din cauza numărului mic de solicitări. Alte centre de vaccinare se vor transforma în locuri de testare Covid.
Președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, a anunțat într-o conferință de presă că 171 de centre de vaccinare din țară se vor închide, iar altele vor fi transformate în centre de testare. Valeriu Gheorghiță a precizat că peste 300 de cabinete de vaccinare au o activitate redusă, adică mai puțin de 10 doze administrate zilnic în ultimele 14 zile.
”Aşa cum am anunţat în săptămâna trecută, am identificat un număr de 322 de cabinete de vaccinare care au activitate redusă în ultimele două din perioada evaluată ceea ce înseamnă mai puţin de zece doze administrate zilnic. Ieri am avut o şedinţă împreună cu colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii şi Direcţiile de Sănătate Publică şi practic analizând fiecare cabinet de vaccinare în parte 171 îşi vor încheia activitatea în perioada următoare”.
Acesta a menționat că unele centre de vaccinare vor funcționa și în sistem hibrid: “Parte din celelalte centre vor fi probabil transformate în centre de testare, acolo unde permite circuitul şi accesibilitatea pentru pacienţi, mai ales în mediul rural şi de asemenea o parte din centre vor funcţiona în format hibrid, în sensul în care va exista atât activitate de vaccinare, cât şi activitate de testare.  Mai mult decât atât din acest punct de vedere de pildă centrul de vaccinare de tip Drive thru din Deva, Hunedoara deja şi-a început activitatea şi ca centru de testare şi practic persoanele se prezintă direct la centru pe un flux separat şi beneficiază de testare”
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect