Situaţia de la Gaz Metan Mediaş este departe de rezolvare, iar aproape zilnic apar noi scandaluri sau declaraţii ale foştilor jucători.
Mai mult decât atât, fostul jucător al medieşenilor, Ronaldo Deaconu, aduce acuzaţii grave şi explică cum a ajuns să aibă de încasat 110.000 de euro de la formaţia medieşeană. Mai mult decât atât, Deaconu lansează acuzaţii grave la adresa primarului din Mediaş şi spune că în ultimii ani s-a dorit falimentarea clubului.
„Situația la Gaz Metan e dramatică, din cauza lipsei de implicare a celor care au susținut clubul financiar. Practic, ei ne-au mințit și ne-au dat speranțe deșarte. Am trăit oricum o mare minciuna acolo, 20 de luni. Conducătorii spuneau mereu că sunt câteva sute de mii de euro datorie, iar acum aflăm că sunt aproximativ 3 milioane. Practic, eu i-am înțeles mereu și așa am ajuns la 110.000 de euro de luat, când eu am avut salariu 5.000. Eu le spun ceva celor care conduc din spate clubul: renunț la banii mei, dacă le dați colegilor hârtie să-și găsească echipă, caci e ultima zi. Nu le mai vindeți gogoși că îi lăsați sa-și depună memorii și nu o să vă apărați.
E dreptul lor sa o facă, iar voi îi veți împiedica sa devina liberi la timp cât să nu își mai găsească echipe! Și îi veți forța să rămână până în vară. Iar voi știți ca șeful din umbra al clubului a hotărât deja intrarea în faliment și vă minte ca veți reveni repede, când, de fapt, orice club ar mai înființa, în oraș, conform ultimelor reguli FIFA, va moșteni sportiv și financiar datoriile clubului falimentat”, a spus Deaconu.
Fostul jucător al medieşenilor a indicat şi persoana vinovată, în opinia sa, de întreaga situaţie de la Gaz Metan Mediaş.
„Și acum, sa fiu asumat, o să fac ceea ce spunea după meciul cu CFR maestrul Radu Paraschivescu. Adică, o să vorbesc cu subiect și predicat. Cel care a venit în vestiar și a mințit, a promis și ne-a păcălit, este dl Gheorghe Roman, Primarul orașului Mediaș. Tot domnul Roman a dispus cheltuirea celor 700.000 € intrați anul acesta, în special la furnizorii și prestatorii de servicii de lângă club, nu la salariile fotbaliștilor. Îmi voi atrage critica unora pentru adevărul rostit și îmi pun și cruce la drepturile financiare, adică la doua treimi din banii pentru munca mea la această societate. Dar nu mai contează. N-o să mă schimbe acest fotbal din a fi definit și asumat ca om”, a scris Ronaldo Deaconu pe Facebook.
Ronaldo Deaconu mai spune în postarea de pe reţeaua de socializare Facebook că este dispus să renunţe la toţi cei 110.00 de euro dacă foştii săi colegi vor primi dezlegare de la club să se transfere la alte echipe.
„Vă bateți joc de colegii mei și de mine și nu le spuneți ca ați hotărât clar falimentul clubului. Și dumneavoastră, domnule primar, ați condus clubul în ultimii doi ani. Acum a devenit o castană încinsă și vă delimitați de ea, prostind acești suporteri minunați ai Gazului că alții sunt de vină și că faceți altă echipa să revină în Liga 1.
Le-ați îndreptat furia spre un jucător care a realizat 36 de goluri si pase de gol într-un an jumate, adică eu, Ronaldo Deaconu, dar n-am făcut-o pentru dumneavoastră, că nici nu va pricepeți la fotbal, ci pentru oraș și suporterii Gazului. În rest, despre Romgaz numai de bine, că dânșii indirect ajută Dinamo prin neonorarea promisiunilor.
Ieri, oameni din conducerea clubului, subordonații dumneavoastră fideli, au spus colegilor mei ca n-o să-mi văd banii niciodată, să stea liniștiți. Colegii mei sunt camarazi adevărați și sunt neliniștiți din cauza minciunilor voastre de doi ani și a lașității de care dați dovadă, nu sunt neliniștiți din cauza mea. Dați-le drumul acum și eu renunț la toți banii”, a conchis Ronaldo Deaconu.
SURSĂ FOTO: Telekom Sport