0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Clădirea Dispensarului din Spitalul de Pneumoftiziologie a fost complet reabilitată

Cele mai citite

Consiliul Județean Sibiu a finalizat lucrările de reabilitare a clădirii Dispensarului din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. În acest an, CJS va finaliza lucrările de reabilitare termică la încă două clădiri ale spitalului.
Reabilitarea clădirii Dispensarului din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu a costat 4 milioane de lei, din care 2,6 milioane de lei au fost asigurați din fonduri europene. Pentru efectuarea unor lucrări precum: instalații sanitare, utilități, electrice, structură, echipamente și detectare incendiu, canalizare menajeră și pluvială, precum și lucrări de refacere interioare după reabilitare, au fost alocați din bugetul local al județului Sibiu 1,4 milioane de lei.
„În urma investiției, consumul anual de energie primară se va reduce la jumătate față de perioada anterioară reabilitării. Acest lucru îl atestă certificatul de performanță energetică a clădirii întocmit la finalizarea lucărilor”, au explicat reprezentanții CJ Sibiu.
Modernizarea a constat în realizarea de lucrări pentru eliminarea infiltrațiilor, refacerea fațadei cu materiale eficiente energetic și înlocuirea ferestrelor. De asemenea, a fost izolat planșeul podului și cel al subsolului, au fost montate panouri solare, o pompă de căldură reversibilă și o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități dotată cu elevator. În interior au fost înlocuite tâmplăriile, refăcute pradoselile, tavanele, pereții au fost tencuiți și zugrăviți. Instalațiile electrice au fost modernizate, iar instalațiile de apă-canal, ventilație și cea termică au fost refăcute integral.
„Pacienții cu patologii pulmonare vor beneficia de consultații și tratamente de specialitate, radiografii și spirometrii într-un spațiu nou, completat renovat la standarde europene, ceea ce le va asigura un plus de confort, iar calitatea actului medical va fi cu siguranță mai ridicată. Nu în ultimul rând, ne asigurăm că suntem mai aproape de ținta de a avea un județ verde și prin investiții în clădiri prietenoase cu mediul înconjurător”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
În anul 2022, Consiliul Județean Sibiu va finaliza lucrările de reabilitare termică la încă două clădiri ale spitalului: Pavilionului II și Pavilionul Administrativ.
,,În ultimii ani, spitalul a fost într-un amplu proces de modernizare, care ne ajută să oferim pacienților noștri condiții la standarde europene, atât pentru pacienți cât și pentru medici. Alături de medicii profesioniști din cadrul spitalului, reușim să asigurăm și să tratăm  pacienții care ne vor trece pragul”, a precizat Alina Graur, directorul Spitalului Pneumoftiziologie Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect