3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Cine va fi recrutat, încorporat sau mobilizat, dacă România declară stare de război

Cele mai citite

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis că românii nu trebuie să se teamă de un război, precizând că țara noastră nu se va implica în conflictul din Ucraina. Cu totate acestea, nimeni nu știe cum va evolua situația, dat fiind faptul că Valdimir Putin poate avea reacții imprevizibile și lipsite de rațiune. În cazul în care România ar fi târâtă într-un conflict armat, Ministerul Apărării Naționale ar fi nevoit să mobilizeze personal militar din rândul civililor, conform prevederilor legale.

România nu va apela la rezerviști și la civili neinstruiți în cazul unui război decât dacă trupele pe care le deține, împreună cu trupele NATO și ale țărilor cu care țara noastră are încheiate alianțe nu vor face față solicitărilor. Cel mai probabil o mobilizare militară nu se va petrece în cazul unui conflict, dar nu este exclusă o astfel de situație, într-un caz extrem.
În cazul decretării stării de război, mobilizare sau asediu, Ministerul Apărării Naţionale va mobiliza toţi rezerviştii, iar serviciul militar redevine obligatoriu pentru cei cu vârste între 20 şi 35 de ani. În același timp, bărbații care au stagiul militar satisfăcut și sunt rezerviști ai Armatei Române sunt primii care vor fi mobilizați. În cazuri speciale, odată decretată starea de război, starea de asediu sau cea de mobilizare, Ministerul Apărării (MApN) mobilizează rezerviştii de orice fel. Primii pe listă vor fi militarii rezervişti voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani care au contracte cu MApN şi sunt plătiţi chiar dacă stau acasă cu 30 la sută din soldă, cu minimum 540 de lei, în cazul unui soldat. Ei trebuie să se prezinte imediat la unităţile militare de care aparţin. Următorii ar fi cei câteva zeci de mii de rezervişti care şi-au efectuat stagiul militar și au un livret militar. Teoretic ei sunt arondați unei unități militare la care trebuie să se prezinte în 48 de ore. Conform legii, în caz de neprezentare la termenul şi locul menţionate în ordin, pedepsele prevăzute de lege sunt închisoare de la 2 la 7 ani. Persoanele care au peste 55 de ani nu mai sunt obligate să se prezinte, ele fiind scoase din eveidențele MApN după această vârstă.
În plus, pe perioada decretării stării de război, executarea serviciului militar devine obligatorie. Cetăţenii romani, bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, vor fi încorporați pentru efectuarea stagiului militar. Sunt exceptați cei care sunt declarați inapți din motive medicale și personalul religios.
De asemenea, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, pe timpul executării pedepsei, cele arestate preventiv sau trimise în judecată până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluţionat cauza penală, precum şi cei care, în general vorbind, dar cu respectarea unor anumite condiţii, au persoane în întreţinere, nu vor fi recrutate.
Persoanele care refuză din convingeri religioase să fie înarmați pot fi recrutați fără să poarte armament, pentru servicii alternative, dar nu pot refuza încorporarea.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect