0.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Sibiul are din această vară o nouă cursă spre insulele grecești

Publicitate

Cele mai citite

Aeroportul Internațional Sibiu va oferi sibienilor, începând din vara 2022, o nouă cursă spre Grecia, prin intermediul unui operator privat, cu plecări în fiecare zi de sâmbătă.
Sibienii vor putea să viziteze mult mai ușor Grecia, începând din acest an, cu ajutorul curselor aeriene spre Skiathos, una dintre cele mai căutate insule ale grecilor. Cursele vor fi disponibile săptămânal, pe Aerorpotul Sibiu, prin intermediul Aerotravel, respectiv touroperatorul său Aerovacanțe. Zbourile vor fi disponibile între 11 iunie și 24 septembrie, cu plecare în fiecare sâmbătă. Agenția care va oepra zborurile va oferi plecările prin intermediul unor pachete.
„Insula Skiathos este o destinație care cucerește prin frumusețea și unicitatea numeroaselor plaje cu nisip fin și apă cristalină, a pădurilor de pini care ajung până la marginea mării și a gastronomiei autentice. Sunt bucuros că experiența celor peste 17 ani de operare a acestei destinații ne permite să creștem capacitatea și să lansăm noi curse din România către această insulă. Din 11 iunie, Sibiul se alătură celorlalte orașe deja consacrate: București, Cluj Napoca, Iași, Timișoara și, tot din această vară, Craiova. Sibiul este un oraș de suflet pentru noi și ne bucurăm că putem opera direct, mai ales că ne recomandă și agenția Aerotravel din Sibiu, deschisă în 2003. Până la finalul lunii septembrie, turiștii pot opta pentru un sejur complet de 7 nopți cu zbor în fiecare sâmbătă, ce durează doar 1 oră și 30 minute. Ne-am propus ca anul aceasta să oferim o experiență memorabilă în insula Skiathos – cea mai apropiată destinație exotică – pentru peste 8 500 de turiști și am convingerea că vom reuși. Este o insulă perfectă atât pentru liniște și relaxare, cât și pentru exploratori și iubitorii de adrenalină”, spune Antonio NIȚU, director general al agenției care va opera zborurile sspre Skiathos.
În acest moment, Aeroportul Sibiu oferă zboruri către 20 de destinații: Antalya și Hurghada (zboruri operate de Air Bucharest), München (zboruri operate de Lufthansa), Viena (zboruri operate de Austrian Airlines), Stuttgart (zboruri operate de Blue Air), Dortmund, Frankfurt Hahn, Karlsruhe Baden-Baden, Londra Luton, Madrid, Memmingen, Nürnberg (zboruri operate de Wizz Air), Billund, Bologna, Bruxelles Charleroi, Corfu, Dublin, Liverpool, Milano Malpensa, Veneția Treviso (zboruri operate de Ryanair).
 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Schimbarea orei, schimbarea stării de spirit. Părerile sibienilor

Noaptea trecută, ,,am dat ceasul” cu o oră înapoi, astfel ora 4:00 dimineața, a devenit ora 3:00. Acest sistem...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya