Gaz Metan Mediaş a mai primit, miercuri, o lovitură, fiind depunctată cu încă 4 puncte pentru că nu a reuşit să plătească datoriile către foştii săi jucători. În urma depunctării medieşenii au ajuns pe ultimul loc în Liga I.
Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal s-a întrunit miercuri şi a decis depunctarea medieşenilor cu încă 4 puncte pentru neplata datoriilor către foştii săi jucători Sergiu Popovici, Alexandru Munteanu şi Ronaldo Deaconu. Astfel, două puncte le-au fost retrase medieșenilor în dosarul foștilor jucători Sergiu Popovici și Alex Munteanu.
Formaţia din Mediaș a avut un termen limită pentru a acoperi datoriile către jucătorii Sergiu Popovici şi Alexandru Munteanu, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Celelalte două puncte au fost retrase din cauza datoriilor către Ronaldo Deaconu, pe care conducerea clubului nu le-a achitat nici după alte 15 zile.
Până în acest moment, medieșenii au pierdut în total 14 puncte din cauza problemelor financiare, iar depunctările vor continua în cazul în care datoriile nu vor fi achitate, lucru ce este foarte probabil să se întâmple. Potrivit unor surse, Gaz Metan vrea să se retragă din Liga I după meciul de duminică cu Chindia Târgovişte.