-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Parlamentul României discută introducerea săptămânii de lucru de 4 zile

Cele mai citite

Un proiect de lege depus de 26 de parlamentari urmează să introducă și în România săptămâna de lucru de patru zile, după modelul adoptat în Belgia. Proiectul a intrat în dezbaterea parlamentară și își va urma cursul legislativ.
România va putea oferi angajaților opțiunea de patru zile de lucru, în loc de cinci zile, fără însă a schimba numărul de ore lucrate pe parcursul săptămânii. Proiectul care vizează modificarea Codului Muncii propune completarea prevederilor acestui act normativ la articolul 112:
”Art.112. -(1) Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Această normă a timpului de muncă se stabileşte, cu respectarea prevederilor Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, în funcţie de raportul contractual dintre angajat şi angajator. Ea poate fi şi de 10 ore pe zi, cu respectarea a 40 de ore pe săptămână.”


De asemenea, la articolul 113 se precizează noua opțiune:
„Art.113. – (1) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus. Această repartizare a timpului de muncă se stabileşte de comun acord între angajator şi angajat, şi poate fi de 10 ore pe zi timp de patru zile, cu trei zile de repaus, dar cu respectarea prevederiior Directivei 2003/8d/CE a Parlamentuiui European şi Consiiiuiui Uniunii Europene”.
Guvernul Belgiei a anunțat recent că a decis să adopte actele normative care stabilesc dreptul angajaților de a lucra doar patru zile pe săptămână. Numărul de ore nu se va modifica, dar angajații le vor putea distribui în 4 sau în 5 zile lucrătoare. De asemenea, proiectul de lege belgian garantează dreptul angajaților de a ignora mesajele angajatorilor transmise în afara programului de lucru și de a opri toate dispozitivele de comunicare în legătură cu activitatea de la muncă, fără teama de represalii din partea angajatorului.
În Belgia, trecerea la programul de patru zile pe săptămână se va face la cererea angajatului, iar firma angajatoare va trebui să aibe o motivație solidă în cazul refuzului.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect