În weekend, o femeie a sesizat poliţiştii sibieni în legătură cu faptul că, în timp ce se afla în spatele unui imobil de pe Aleea Iasomiei din municipiu, împreună cu un prieten, doi tineri, cărora intenționau să le vândă un telefon mobil, le-ar fi pulverizat spray paralizant în zona feței după care le-au furat telefonul şi au dispărut.
Imediat, mai multe echipaje de polițiști au început căutarea celor două persoane, cei doi presupuși agresori fiind depistați în scurt timp. S-a constatat că este vorba despre doi sibieni în vârstă de 16, respectiv 18 ani.
„În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, față de cei doi sibieni fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore. La data de 13 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus plasarea celor doi presupuși autori ai faptei sub măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, transmite Poliţia Sibiu.
FOTO: Arhivă