5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Un nou record al salariului mediu net în Sibiu

Cele mai citite

Salariile din județul Sibiu au atins niveluri istorice în ultima lună a anului trecut, potrivit celor mai recente date defalcate, publicate de Institutul Național de Statistică. Sibienii au câștigat în premieră peste 4.000 de lei net, cu un nivel al salariului de aproape 6.600 de lei brut.

Economia sibiană a înregistrat în luna decembrie un salt important la capitolul salarii, pe fondul acordării, cel mai probabil, a unor sporuri și prime, fiind consemnată de statistică o creștere de peste 400 de lei la salariul brut, care a urcat astfel de la 6187 de lei, la 6598 lei. În acest condiții, salariul net (mediu) a crescut de la 3.769 de lei, cât era vechiul nivel, tot un record, la 4008 lei, fiind pentru prima dată când este depășit pragul de 4.000 de lei în județul Sibiu.
La nivelul întregii țări, câştigul salarial mediu brut pe economie în luna decembrie 2021 a fost 6.327 lei, în timp ce salariul net a fost 3.879 lei. Județul Sibiu s-a menținut pe locul al cincilea în țară, din punct de vedere al salariului, intrând totodată în rândul județelor cu venituri nete medii peste 4.000 de lei, altături de București, Cluj, Timiș și Ilfov. București este singurul oraș cu peste 5.000 de lei salariu net (5.175 lei), potrivit INS.
În prima lună a anului 2022, Institutul Național de Statistică a anunțat datele centralizate la nivelul întregii țări și pentru luna ianuarie, fără a le oferi defalcat pentru județe. Acestea arată că s-a înregistrat o scădere a salariului mediu brut, de aproape 300 de lei (față de decembrie 2021), adică 6031 lei, cu un salariu mediu net corespunzător de 3.698 lei, mai mic cu aproape 200 de lei față de decembrie (-4,7%). În raport cu ianuarie 2021, câștigul salarial mediu net a crescut cu 8,9%, în timp ce creșterea reală, bazată pe inflație, a fost de numai 0,5%.
Cele mai mari salarii din România au fost și în ianuarie cele din IT (servicii în tehnologia informației, servicii informatice), cu un nivel mediu de 8.940 lei net, urmat de activitățile de editare, cu 7456 lei net și de zona de prelucrare a țițeiului, cu 7.169 lei net.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect