Biserica Evanghelică din Șeica Mică beneficiază de lucrări de reparații și conservare a monumentului, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 în valoare totală de aproximativ 1,9 milioane lei.
Biserica Cetate din Șeica Mică are șansa de a redeveni cartea de vizită a localității, loc potrivit pentru evenimente culturale și, nu în ultimul rând, un căutat obiectiv turistic. Parohia Evanghelică din Șeica Mică a anunțat startul lucrărilor în cadrul Proiectului „Lucrări de reparaţii, conservare şi introducere în circuitul turistic la ansamblul Bisericii Evanghelice fortificate Şeica Mică“, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Proiectul este implementat de Parohia Evanghelică Șeica Mică și are o valoare totală de aproximativ 1,91 milioane lei , suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului, din care aproximativ 1,76 de milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Prin această investiție se urmărește creșterea atractivității turistice a zonei prin punerea în valoare și utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Ansamblul Bisericii Fortificate din Șeica Mică și introducerea acestuia în circuitul real și virtual.
Biserica fortificată din Șeica Mică, județul Sibiu, a fost construită în secolul al XIV-lea. Turnul a fost construit în anul 1463. Tribunele au fost adăugate peste colaterale la sfârșitul secolului al XVIII-lea, astfel încât, atât colateralele cât și nava principală se regăsesc sub același acoperiș. Spre vest, biserica este străjuită de un turn cu mai multe etaje, caturile superioare fiind de factură mai recentă.
Odată cu întărirea corului s-au prevăzut deschideri orizontale, folosite la aruncarea de smoală, pietre și apă clocotită asupra dușmanilor ce o atacau. Deasupra acestor deschideri au fost făcute niste orificii circulare prevăzute pentru armamentul de foc, flinte sau tunuri, capabile să atingă ținte mai îndepărtate.
Fortificarea bisericii a fost realizată în secolul XVI. Prima dată a fost înconjurată cu un zid de apărare cu trei turnuri, după care au fost ridicate zidurile transversale și cel de-al doilea zid de apărare, care s-a păstrat în întregime. De la zidul interior s-au păstrat doar arcurile galeriei de apărare pe partea de sud-vest a bisericii.