Un incendiu a distrus locuinţa unei familii din Dumbrăveni. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, incendiul a izbucnit în urma folosirii benzinei pentru aprinderea focului într-o sobă.
Sâmbătă, pompierii din cadrul Punctului de lucru Dumbrăveni au intervenit pentru localizarea și stingerea unui incendiu care a izbucnit la o casă din localitatea Dumbrăveni. La locul incendiului au intervenit şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dumbrăveni.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și casa construită preponderent din lemn. Timp de mai multe ore pompierii militari alături de membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă au acționat cu două autospeciale de stingere pentru lichidarea incendiului și a focarelor existente. Din fericire, familia compusă din 3 persoane a reuşit să iasă la timp din casă. Un echipaj am Ambulanţei Mediaş a acordat îngrijiri medicale unei femei, care a refuzat transportul al spital.
În urma incendiuluia ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătraţi, mobilierul din două camere și electrocasnice precum și materiale textile. Focul a fost stins înainte de a ajunge şi la a treia cameră a locuinţei.
FOTO: Arhivă