O navă importantă de desant aparținând Rusiei a fost distrusă de trupele ucrainene, în portul Berdiansk. Inițial, Ucraina a susținut că este vorba chiar despre Orsk, pe care rușii o prezentaseră într-un clip video. Ulterior, s-a confirmat că este vorba despre Saratov, o navă asemănătoare. Ucraina a anunțat și ce echipamente militare erau la bordul ei.
Pe 24 martie, Armata Ucraineană a anunțat că a lovit cu un proiectil marea navă de desant Orsk, un vapor militar de mari dimensiuni, utilizat de Rusia în mai multe războaie și acțiuni militare, pe glob. Aceasta sosise în portul Berdiansk pentru a debarca mai multe echipamente militare, iar Rusia prezentase și un videoclip în care era ilustrată descărcarea unui blindat.
În această dimineață, Ucraina a infirmat că ar fi vorba despre Orsk și a spus că nava Saratov a fost cea lovită. Cele două nave militare sunt similare și fac parte din aceeași clasă de luptă. Potrivit reprezentanților Ucrainei, la bordul navei Saratov se aflau mai multe echipamente militare, însă aceștia nu au oferit informații despre o posibilă distrugere a lor. Alte două nave de desant, Kunikov și Novocherkassk, au fost avariate în atacul respectiv.
Imagine cu vasul similar, din aceeași clasă, Nikolai Filchenkov:
„În locul navei inamice de debarcare Orsk, a fost distrusă marea navă inamică de debarcare Saratov și alte două nave de debarcare mari – Novocherkask și Caesar Kunikov au fost avariate. În nava Saratov distrusă se aflau 20 de tancuri, 45 de transportoare blindate de trupe și 400 de persoane”, au anunțat Forțele Armate ale Ucrainei. Armament și muniție de mai multe tipuri se aflau pe navă pentru a fi debarcate în Berdiansk.
Ucraina mai precizează că la comanda navei Saratov se afla căpitanul de rangul doi Vladimir Khramchenkov, fost comandant al navei ucrainene Kirovograd, care în 2014 a dezertat și s-a alăturat Armatei Rusiei, la momentul invaziei Crimeei.