5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Creşte numărul cetăţenilor ucraineni care vin în România

Cele mai citite

Peste 8.600 de cetăţeni ucraineni au intrat miercuri în România, numărul fiind în creştere cu 4,7% faţă de ziua precedentă, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, în 24 de ore, prin punctele de frontieră au intrat în România 59.829 de persoane, dintre care 8.650 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 4,7% faţă de ziua precedentă).
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.883 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 7,9%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.993 de cetăţeni ucraineni (creştere cu 2,1%).
De la declanşarea acestei crize, până la data de 30 martie, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 587.478 cetăţeni ucraineni.
În prezent, controlul la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, arterele de control fiind acoperite cu poliţişti de frontieră români până la capacitate maximă.
Măsuri similare de întărirea controlului şi supraveghere sporită au fost dispuse şi la frontiera terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute. (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect