5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Secția de Urologie a Spitalului Județean a fost renovată

Cele mai citite

Secția Clinică Urologie a Spitalului Județean Sibiu a fost redeschisă pentru pacienți, după finalizarea lucrărilor de reabilitare a acesteia.
Spitalul Județean Sibiu are o nouă secție renovată la standarde moderne, astfel că pacienții și medicii pot beneficia de condiții comparabile cu cele ale unui spital privat. După cum anunță Spitalul Județean, accesul pacienților la Secția Clinică Urologie se va face, momentan, pe lângă zona de triaj UPU, cu liftul din holul de acces al Urgenței.
Renovarea secției a constat în: schimbarea tâmplăriei interioare și exterioare, a pardoselii, a tapetului, izolarea interioară a pereților, înlocuirea instalațiilor electrice, termice, sanitare și de ventilație și placarea tavanelor cu rigips.
„După încheierea lucrărilor de pe acest prim segment am vrut să reintroducem secția Urologie cât mai repede în circuit, în spațiul modernizat, pentru ca pacienți să fie internați și tratați în cele mai bune condiții. Astfel, de azi, secția se redeschide. Este un prim pas din proiectul amplu al reabilitării termice a întregii clădiri chirurgicale, una dintre cele mai vechi și cele mai mari ale spitalului, cu o importanță deosebită, prin prisma faptului că găzduiește specialitățile chirurgicale. Lucrările continuă pe alt front de lucru, la Chirurgie II, pentru a moderniza treptat toate secțiile din clădire, a le eficientiza din punct de vedere energetic și pentru a crește calitatea serviciilor medicale pe care le oferim”, a transmis Dr. Daniel Chelcea, managerul SCJU Sibiu.
În urma lucrărilor de reabilitare, Secția Clinică Urologie cuprinde:

  • 12 saloane totalizând 40 de paturi cu câte două, trei sau patru paturi pe salon; 5 saloane sunt dotate cu grupuri sanitare proprii; toate saloanele sunt dotate cu mobilier modern;
  • două grupuri sanitare (femei/bărbați) pe holul secției;
  • sală ESWL pentru fragmentarea pietrelor la rinichi;
  • cabinet medic șef;
  • cabinet asistente;
  • cabinet medici și raport de gardă;
  • oficiu;
  • boxă materiale curățenie/dezinfecție, boxă lenjerie curate, boxă lenjerie murdară.

“Prin această investiție, care a fost absolut necesară, Secția Clinică Urologie a devenit un spațiu modern, corespunzător standardelor actuale în domeniul medical. Este cel mai important proiect de reabilitare în care a fost inclusă secția Urologie și mulțumesc în numele colectivului medical și al meu personal Consiliului Județean Sibiu pentru implicare și gestionarea eficientă a proiectului”, a declarat Prof. univ. dr. Nicolae Grigore, medicul șef al Secției Clinice Urologie a SCJU Sibiu.
Valoarea lucrărilor de la Urologie este de circa 1 milion de lei fără TVA. Proiectul a fost gestionat de Consiliul Județean Sibiu care a accesat fonduri europene prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect