Kitsch-ul, arta şi banii

Cine: Filiala Sibiu a Uniunii Artiştilor Plastici Ce: Salonul de primăvară al Filialei Sibiu a U.A.P. Unde: Galeria de artă U.A.P., Piaţa Mare, nr. 12 Când: 29 martie, 17:00 De ce artiştii nu sunt băgaţi în seamă? Pentru că artiştii, de multe ori, se rup de comunitate, gusturile lor nu coincid cu gusturile comune, idealurile lor nu coincid cu acelea ale omului mediu. Care sunt idealurile atât de înalte ale artiştilor şi ce legătură au ele cu restul oamenilor? Unii caută forme noi pentru a exprima idei vechi, unii caută, cu orice preţ, idei noi, unii caută să ajungă la esenţa ideilor, unii copiază în mare parte, alţii doar experimentează, iar alţii combină aceste lucruri, în diverse proporţii. Care din aceste categorii sunt cele mai bune de urmat şi pot reface, totodată, legătura pierdută dintre artist şi omul obişnuit? Numai operele care ajung la esenţa ideilor, care spun ceva despre fiinţă, dar o fac cât mai pe înţeles. Restul expresiilor artistice sunt fie neinteligibile, fie superficiale. Majoritatea lucrărilor expuse la Salonul de primăvară al Filialei Sibiu a U.A.P. sunt, fără îndoială, superficiale. La vernisaj, am asistat la o lungă şi nemeritată laudă făcută de Maria Olimpia Tudoran Ciungan aproape tuturor exponatelor, fapt care îi pune la îndoială ori etica profesională, ori capacitatea critică, ori ambele lucruri. Culmea culmilor este că a ridicat în slăvi un kitsch, un tablou realizat într-o manieră şcolărească, de Eugen Dornescu, reprezentând o femeie aproape goală, care e pe punctul de a-şi da chiloţii jos. Kitsch-ul devine complet prin rama imensă a tabloului, cu două coloane pe margini şi un fronton neoclasic deasupra. E păcat, mai ales pentru că Eugen Dornescu e un gravor foarte bun. Lucrarea „Destin şi identitate” a tinerei pictoriţe Lavinia Creţu este de luat în seamă, pentru încercarea de a ajunge la esenţa unei idei arhetipale, cea a omului-copac. Pictoriţa de 27 de ani are două serii de grafică şi fotografie pe blogul ei, care tratează tema rădăcinilor ce ies din creştetele oamenilor, ca simbol al dezrădăcinării, al pierderii identităţii şi, poate, al nevoii omului contemporan de-a restabili legătura cu transcendentul. Sigur se gândeau la această legătură consilierii judeţeni, atunci când au hotărât să nu finanţeze proiectul U.A.P. Sibiu. De ce trebuie artiştii băgaţi în seamă de autorităţile statului şi finanţaţi prin proiectele pe care le depun? Tocmai pentru că printre ei se află unii tineri care uneori gândesc mai profund decât cei maturi şi din arta cărora am avea cu toţii ceva de învăţat. Mihai Curtean