17.9 C
Sibiu
duminică, septembrie 28, 2025

Elena Udrea, șase ani de pușcărie

Cele mai citite

Elena Udrea, fost ministru și parlamentar al României, a primit o decizie care o trimite la închisoare cu executare, pentru fapte de corupție. Sentința este definitivă.­

Elena Udrea, condamnată definitiv de Înalta Curte, în iunie 2018, la 6 ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute va executa pedeapsa cu închisoarea, deoarece procesul în care s-a judecat contestația în anulare a fost respins, de judecătorii Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie.
Elena Udrea a încercat să conteste decizia anterioară, fiind apărată de fostul ministru al justiției, Tudorel Toader.
Dosarul în care a fost dată condamnarea este celebrul „Gala Bute”, în care acuzațiile aduse fostului ministru sunt de luare de mită și abuz în serviciu. A mi primit condamnare cu executare, trei ani, Tudor Breazu, fost administrator al unor terenuri pe care Elena Udrea le deținea. Alte condamnări au fost cu suspendare.
De asemenea, Elena Udrea trebuie să plătească 8.116.800 lei despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 900.000 euro către doi martori. Instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a aproximativ 1 milion de lei.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Pasiunea și entuziasmul pentru subiectele fierbinți

Articol de Sorin CigherCancanul evanghelic este în grafic, funcționează foarte bine. Ne pricepem la toate! Când un subiect este...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect