5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Misterioasa poveste a generalului locotenent Roger Cloutier, comandatul Forțelor Terestre ale NATO, „arestat” în Mariupol și reapărut în Izmir

Cele mai citite

„În război, prima victimă este adevărul” este un citat dintr-un politican american al secolului trecut, încă din vremea Primului Război Mondial. În războiul din Ucraina, știrile false și incertitudinile care planează asupra știrilor transmise de ambele părți sunt la cel mai înalt nivel. Povestea generalului Cloutier le depășește însă pe toate. Șeful Forțelor Terestre ale NATO, a devenit în aceste zile subiectul unei povești fantastice, a cărei origine este greu de identificat și ne arată cât mai amplu este războiul informațional care însoțește luptele pe teren.

Generalul Roger Cloutier, unul dintre cei mai mari șefi ai NATO, a coordonat pregătirea trupelor ucrainene și acum este subiectul zvonurilor privind arestarea sa de către Armata Rusiei. Există mai multe postări care dezmint această informație, însă ceea ce este interesant este faptul că prezența sa în Mariupol, care ar fi putut conduce la astfel de știri false, ridică și mai multe semne de întrebare.
Încă de la început trebuie să precizăm două lucruri. Pe contul de LinkedIn al generalului Roger Cloutier a apărut o postare care prezintă mai multe imagini de la o întâlnire a Grupului de Lucru al unității 46 Operații Terestre. Imaginile și informațiile care însoțesc postarea au fost publicate pe 5 aprilie și îl arată pe general ținând un speech, acordând o plachetă unui participant și apoi într-o poză de grup cu toți participanții la grupul de lucru. Aceleași fotografii și informații au apărut și pe pagina de Facebook a Forțelor Terestre NATO. Mai mult, la postarea de pe LinkedIn un comentariu al unui oarecare Surinder Puri, îl întreabă pe general dacă poate dezminți zvonurile și îi cere să se localizeze.

Fotografia publicată pe Twitter, pe 5 aprilie

„Dl. Puri, zvonurile sunt complet false. Dacă aveți alte întrebări, vă rog să le adresați biroului de afaceri publice al SHAPE”, răspunde generalul sau cel puțin așa reiese din postare. SHAPE este acronimul Supreme Head-Quarter Allied Powers Europe, cartierul general NATO din Belgia.
Zvonurile despre care vorbește acest Puri au apărut după ce Rusia a lăsat să se „strecoare” o informație potrivit căreia l-ar fi capturat pe generalul Cloutier în zona Mariupol. O informație ciudată, care pare că nu-și găsește locul în acest război.

Ce să caute unul dintre cei mai mari generali ai NATO în Mariupol? Am căutat care ar fi legătura sa cu Ucraina și am găsit o serie de informații oficiale care arată că generalul a fost cel care a coordonat acitvitățile de pregătire a militarilor ucraineni în ultimii ani. Probabil și înarmarea lor, pentru că mai mulți oficiali NATO, inclusiv Mircea Geoană, au declarat că „NATO a antrenat și echipat Forțele Armatei Ucrainei”. Pe același cont de LinkedIn al generalului Cloutier apar, de altfel, o serie de postări în care transmite diferite mesaje legate de Ucraina. Cel mai recent este postat în urmă cu o lună, după ce războiul începuse. Este însoțit de o serie de fotografii ale sale împreună cu generalul colonel Oleksandr Sirsky, comandantul Forțelor Terestre ale Ucrainei, omologul său la nivelul Forțelor Armate ale Ucrainei, dar mesajul este destuld e emoționant.
„Dați-mi voie să îl prezint pe Generalul Colonel Olksandr Sirsky. Este Comandatul Forțelor Armate Ucrainene și conduce luptele terestre împotriva invadatorilor ruși. Este soț, tată, Soldat și un patriot. Dar dincolo de toate astea este prietenul meu. Oleksandr mi-a cerut să distribui că lucrurile sunt dificile chiar acum, dar Ucraina va continua să lupte și el spune că Ucraina va câștiga!!! Vă rog să-l susțineți, bărbații și femeile din Forțele Armate Ucrainene, la fel și pe cetățenii Ucrainei, să-i aveți în rugăciuni. Oleksandr: Lumea este cu tine fratele meu. Continuă să lupți. Glorie Ucrainei. Glorie Eroilor” și îl „tăguiește” pe Michael Quinn, CEO al HireMilitary, care se ocupă cu recrutarea de militari.

 
 
Anterior, el avea și o postare care evocă un moment petrecut pe 4 iulie 2021, în Odessa, unde a participat alături de președintele Volodimir Zelenski, la exercițiul NATO See Breeze. Așadar, generalul Cloutier nu este un străin de Ucraina, ci, dimpotrivă, este un apropiat mai ales din punct de vedere miliar.
Prin valul de comentarii și zvonuri am găsit o altă poveste, care pare a veni dinainte de falsa arestare. Comentariul spune că generalul Roger Cloutier s-ar fi aflat, la un moment dat, după începerea invaziei, în zona Mariupol, în perimetrul combinatului de oțel Azovstal, pe care trupele ucrainene îl apără cu mari eforturi. Acolo este desăfșurat un batalion de infanterie marină al Armatei Ucrainei, dar și alți soldați. Am scris despre situația de acolo într-o analiză militară, care arată că celebrul Regiment Azov a fost izolat de ruși, în ultima zi, fiind practic despărțit de trupele care se află în combinat. Cel care spunea că generalul NATO e acolo susținea că este însoțit de circa 300 militari NATO.
Pentru a așeza lucrurile în context, trebuie să precizăm că mai multe informații referitoare la prezența de trupe NATO în Ucraina, la momentul invaziei rușilor, au mai apărut în presa occidentală, însă nu există informații privind momentul ieșirii lor din Ucraina.
O altă informație care a ridicat semne de întrebare a apărut în urmă cu circa o săptămână, având ca subiect același Mariupol. Rusia a anunțat că a doborât mai multe elicoptere care au sosit dinspre mare și care aveau ca misiuni, cel mai probabil, extragerea, salvarea unor comandați ucraineni prinși în luptele din Mariupol.
În fine, ultimele informații care au sosit dinspre armata ucraineană aflată în dispozitiv de apărare în Mariupol au fost apelurile făcute de comandanți, care susțineau că rămân fără muniție și alte resurse în curând.
Alte informații nu există în acest moment, cu excepția diferitelor dezmințiri făcute de diferite persoane, majoritatea bazate pe acea prezență la Izmir a generalului. Există inclusiv o persoană contact direct, care spune că l-a sunat pe generalul Cloutier după apariția zvonurilor și a fost liniștit de acesta că nu este nimic adevărat.
Rămâne însă întrebarea de ce rușii au ales să „scape” o informație despre un oficial NATO care ar fi putut dezminți oricând o arestare a sa. Și mai rămâne o întrebare mult mai importantă: a avut NATO trupe care au fost surprinse de război pe teritoriul Ucrainei?
SURSA FOTO: Facebook, Twitter, LinkedIn
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect