0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Seră didactică la SNG Mediaş în urma unui proiect al Asociaţiei Dianthus

Cele mai citite

La Colegiul Şcoala Naţională de Gaz din Mediaş va fi amenajată o seră didactică pentru implicarea tinerilor în activităţi de grădinărit. Este unul dintre obiectivele proiectului “Promovarea permaculturii în rândul copiilor prin ateliere de grădinărit în sera didactică“.
În perioada aprilie – iulie 2022, Asociația Dianthus în parteneriat cu Colegiul “Școala Națională de Gaz” implementează proiectul “Promovarea permaculturii în rândul copiilor prin ateliere de grădinărit în sera didactică“, proiect finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.
Scopul proiectului este consolidarea unei comunități informate și educate în privința permaculturii, importanței protecției solului și a unei alimentații sănătoase prin activități practice de grădinărit și diseminarea de materiale informative, în special în rândul copiilor. Activitățile proiectului se desfășoară în principal la sera din incinta colegiului SNG.
Obiectivele proiectului sunt dezvoltarea unei sere didactice cu implicarea tinerilor din comunitate pe principiile permaculturii, organizarea de ateliere de grădinărit, vizite și expuneri cu şi pentru copii și tineri în vederea promovării permaculturii și agriculturii ecologice, promovarea unei alimentații sănătoase și organizarea unui curs de permacultură pentru persoanele interesate din orașul Mediaș. De asemenea, printre activitățile proiectului se numără și organizarea Zilei Internaționale a Permaculturii și realizarea de materiale de informare.
“Acest proiect vine în completarea preocupărilor noastre cu privire la protecția mediului și biodiversitate. În instituția noastră de invățământ își desfășoară activitatea de ceva vreme Cercul de ecologie bECOme, un colectiv implicat, format din profesori, elevi și voluntari cu multe activități în acest domeniu. Promovarea permaculturii și a grijei față de mediu dar și o alimentație sănătoasă sunt importante în dezvoltarea tinerilor și suntem bucuroși să implementăm acest proiect în sera noastră”, a precizat profesorul Corina Custelcean, directorul Colegiului SNG.
“Copilăria este o perioadă ideală pentru a dezvolta atitudini fundamentale față de natură și mediul social. Prin implicarea copiilor și tinerilor în permacultură se dezvoltă noi relații cu resursele naturale și se identifică metode creative de a trăi în armonie cu natura. Am admirat activitatea în domeniul protecției mediului a colegiului Școala Naționala de Gaz și ne bucurăm de acest parteneriat pentru promovarea permaculturii”, spune Feri Teglaş, președintele Asociația de Turism și Ecologie Dianthus.
“Ne bucurăm de dotările care vor fi achiziționate prin proiect dar și că vom implica elevii în activitățile de amenajare a serei didactice ( pregătirea solului, plantarea legumelor, udatul plantelor, culegerea legumelor) și în activități de promovare a grijei față de mediu în rândul colegilor și adulților”, a spus coordonatorul proiectului, profesorul Cristina Streza.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect