Elevii CSEI Turnu Roșu au învățat cum să gestioneze banii

Cele mai citite

Elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu au învățat cum să gestioneze banii. În săptămâna 11-14 aprilie, aceștia au participat la activități dedicate Zilei Educației Financiare, precum și Săptămânii Educației Financiare. Astfel, copiii au vizionat filmuleț și prezentări PowerPoint, au participat la jocuri de recunoaștere a banilor, jocuri de rol pe tema „La cumpărături” și la activități practice la magazinele din comună.
Joi, elevii au avut o activitate organizată la sediul CSEI Turnu Roșu, în baza parteneriatului cu BCR – sucursala Sibiu, în cadrul programului național ”Școala de bani”. Reprezentanții Băncii le-au prezentat elevilor materiale extrem de utile pe tema importanței banilor și a gestionării acestora în viața de zi cu zi. Potrivit organizatorilor, au fost abordate noțiuni de educație financiară într-un atelier interactiv, cu materiale inovatoare.
„Elevii au învățat lucruri noi și folositoare despre metodele de plată, economisirea banilor, sfaturi pentru gestionarea atentă a bugetului personal”, spune prof. Mihaela Miron, directorul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu.
”Școala de bani” este un program gratuit de educație financiară, derulat de BCR, la nivel național, care facilitează accesul adulților, tinerilor, adolescenților și copiilor la educație financiară.
 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ – Accident grav în Șeica Mare: un minor pe trotinetă electrică a ajuns la spital

Un copil în vârstă de 12 ani a fost rănit, duminică, într-un accident rutier produs pe strada Principală din...

Știri pe același subiect